28 de elevi din Vaslui, Bârlad, Huși, Murgeni, Vladia și Puiești merg la naționalele de Tehnologii

0

Nu mai puțin de 28 de elevi din județ s-au calificat în acest an școlar la faza națională a olimpiadelor pentru disciplinele din aria curriculară Tehnologii. Dintre aceștia, zece învață la școli și licee din Vaslui, zece sunt din Bârlad, trei din Vladia, câte doi din Huși și Murgeni și unul din Puiești.

Zilele trecute, s-a definitivat lista cu cei mai buni elevi și liceeni care, în urma rezultatelor obținute la faza județeană a olimpiadelor pentru disciplinele din aria curriculară Tehnologii, desfășurată pe 15 martie, la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad, vor reprezenta județul la faza națională (23-27 aprilie). Au participat elevi din clasele V-VIII la disciplina Educaţie tehnologică și aplicații practice, elevi din clasele XI-XII pentru domeniile Mecanică, Electric-Electrotehnică-Electromecanică, Electronică-Automatizări-Telecomunicații, Industrie textilă și pielărie, Economic-Administrativ-Comerț, Turism şi alimentaţie, Agricultură-Creșterea animalelor, Agricultură-Cultura plantelor, Protecţia mediului, Industrie alimentară și Analiza produselor alimentare.

În total, județul Vaslui va fi reprezentat la etapele naționale ale Olimpiadelor din aria curriculară Tehnologii de 28 de elevi (22 elevi cu mediile cele mai mari, primii în clasament pe discipline și calificări – calificați din oficiu și 6 elevi s-au calificat în urma ierarhizărilor naționale).

Șapte dintre ei sunt din învățământul gimnazial și s-au calificat la disciplina Educaţie tehnologică și aplicații practice. Aceștia sunt:

• Ștefania Claudia Mocanu (clasa a V-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui) – profesor îndrumător Mihaela Șteoboranu;

• Alexandra Chirvase (clasa a V-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui) – profesor Mihaela Șteoboranu;

• Răzvan Andrei Chiochiu (clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui) – profesor Ionel Purice;

• Maria-Gabriela Ionașcu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui) – profesor Mihaela Șteoboranu;

• Gina Cornelia Răducanu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „George Tutoveanu” Bârlad) – profesor Mariana Muntenașu;

• Yanina Chiosa (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad) – profesor Mariana Muntenașu;

• Alesia-Marina Hristea (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui) – profesor Mihaela Șteoboranu.

Ceilalți 21 de elevi calificați sunt din învățământul liceal tehnologic, la domeniile de specialitate pe care le studiază. Aceștia sunt:

• Andrei Bogdan Ciocoiu (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, Mecanică) – profesori îndrumători Costeluș Aghion, Daniela Borș, Liliana Soare și Ovidiu Corbeanu;

• Constantin Baractaru (clasa a XII-a, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, Mecanică) – profesori Mariana Bacoșcă-Bică, Ioan Gosav, Ioana Ioniță, Dan Hăulică, Vasile Blăniță și Aurel Pavel;

• Matei Vasile Lăeșu (clasa a XI-a, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, Electric-Electrotehnic-Electromecanic) – profesori Vasile Paraschiv și Valentin Cocoi;

• Marian Bucur (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, Electronică-Automatizări-Telecomunicații) – profesor Iuliana Marian;

• Emilia Florentina Zaharia (clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, Electronică-Automatizări-Telecomunicații) – profesor Iuliana Marian;

• Mihaela Vrînceanu (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, Industrie textilă și pielărie) – profesori Gabriela Bujoreanu, Teodora Ibănescu, Cristina Negru și Doina Badac;

• Gabriela Haba (clasa a XI-a, Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, Economic-Administrativ-Comerț) – profesori Daniela Pracsiu, Laurența Canțur și Isabela Ciobanu;

• Nicoleta Soltuz (clasa a XII-a, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, Economic-Administrativ-Comerț) – profesori Costel Cucoreanu și Luminița Vlonga;

• Roxana Elena Dumbravă (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad, Turism şi alimentaţie) – profesori Anca Maria Furdui și Mihaela Curelaru;

• Loredana Nastas (clasa a XI-a, Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, Turism şi alimentaţie) – profesori Alina Tanasă și Laura Dima;

• Andreea Beatrice Stanciu (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad, Turism şi alimentaţie) – profesori Anca Maria Furdui și Mihaela Curelaru;

• Elena Camelia Drăguț (clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad, Turism şi alimentaţie) – profesori Maria Diana Moroianu, Carmen Gavriloaia și Mihaela Curelaru;

• Ana-Maria Zamfir (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman” Murgeni, Agricultură-Creșterea animalelor) – profesori Doina Varvara și Lili Căpraru;

• Aida Andreea Manolache (clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman” Murgeni, Agricultură-Creșterea animalelor) – profesori Doina Varvara și Lili Căpraru;

• Nectaria-Andreea Păduraru (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Vladia, Agricultură-Cultura plantelor) – profesor Iulia Turcu;

• Elena Bădărău (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Vladia, Agricultură-Cultura plantelor) – profesor Iulia Turcu;

• Maria Cristina Lavric (clasa a XII-a, Liceul Tehnologic Vladia, Agricultură-Cultura plantelor) – profesor Iulia Turcu;

• Emilia-Denisa Budurache (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Puiești, Protectia mediului) – profesor Cătălina Elena Rusu;

• Mădălina Elena Lăcătușu (clasa a XII-a, Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși, Protectia mediului) – profesori Alina Mirabela Filip, Ana Maria Sîrbu și Nina Nicoleta Berghi;

• Proca Ana Maria (clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad, Industrie alimentară) – profesor Corina Șerban;

• Bianca Mihaela Tîrcă (clasa a XI-a, Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși, Analiza produselor alimentare) – profesori Crina Manuela Neculau, Lenuța Frențescu și Nina Nicoleta Berghi.

„Pentru etapa județeană, desfășurată pe 15 martie, la Liceul Tehnologic «Petru Rareș» Bârlad, s-au inscris 158 de elevi, s-au prezentat 151 de elevi și s-au înregistrat 7 absenți. În urma evaluării lucrărilor de la probele scrise, 22 de elevi, cu mediile cele mai mari, primii în clasament pe discipline și calificări, s-au calificat de drept pentru participare la etapa națională, iar în urma ierarhizărilor naționale, lotul participanților la etapele naționale s-a suplimentat cu încă 6 elevi care vor participa la aceste competiții caracteristice disciplinelor și domeniilor din învățământul profesional și tehnic. Felicităm elevii participanți la etapa județeană și cadrele didactice îndrumătoare și le dorim mult succes tuturor elevilor care vor participa la etapele naționale ale Olimpiadelor pentru disciplinele din aria curriculară Tehnologii!”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

De menționat că, în anul școlar 2024-2025, Olimpiada națională din aria curriculară Tehnologii se va desfășura între 23-27 aprilie, în mai multe orașe din țară.