Miercuri cu ghinion! Zece ore fără apă potabilă la robinetele bârlădenilor!

0

După cum ne-am obișnuit deja de câțiva ani, lucrările la unele investiții din Bârlad duc, de multe ori, la sistarea furnizării apei potabile în oraș. La fel se va întâmpla și miercuri, 26 martie, când consumatorii casnici din întreg orașul vor avea robinetele uscate.

Într-un comunicat transmis de SC Aquavas SA Vaslui – Sucursala Bârlad, se precizează că, în intervalul orar 08.00-18.00, va fi sistată furnizarea apei potabile în tot orașul. Evident, și de această dată, conducerea instituției precizează că oprirea furnizării apei se datorează unor lucrări. Concret, firma Motris Company SRL va realiza conexiunile dintre rețeaua existentă cu cea nou executată. Totodată, Emaco GAL Galați va executa serviciul de decolmatare la rețeaua de canalizare de pe strada Vasile Pârvan.

Pentru locuitorii care vor fi deranjați de faptul că robinetele vor fi uscate timp de zece ore, Aquavas a pus la dispoziție numerele de telefon 0235/419.901 și 0788.508.841, la care oamenii pot suna și depune eventuale reclamații și sesizări.