Timp de o lună, patru studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București își fac stagiul de practică în cadrul Jandarmeriei Vaslui. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui, studenții se află în practică aici din această săptămână și până pe data de 7 martie.

„Timp de câteva săptămâni, aceștia vor fi îndrumați de ofițeri jandarmi cu experiență și vor participa activ la misiuni specifice, alături de colegii lor din județ. Stagiul de practică, ce se va încheia pe 7 martie, are un caracter practic-aplicativ, iar studenții vor avea ocazia să aplice cunoștințele teoretice dobândite și să învețe cum să gestioneze diverse situații întâlnite în teren. Îndrumătorii lor îi vor sprijini în dezvoltarea deprinderilor necesare în activitățile jandarmilor. Îi asigurăm de întregul nostru sprijin și îi încurajăm să își construiască o carieră de succes în cadrul Jandarmeriei Române. Le dorim mult succes în această perioadă de practică!”, au transmis reprezentanții IJJ Vaslui.










