După trei ani de la debutul lucrărilor de reparații, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat recent că reabilitarea clădirii care găzduiește Judecătoria Vaslui va fi finalizată în acest an.

În cadrul unei vizite la Alexandria, pentru a verifica stadiul lucrărilor de construcții executate la Palatul de Justiție Teleorman, clădire în care își vor desfășura activitatea Tribunalul Teleorman și Judecătoria Alexandria, ministrul Justiției a spus că, printre obiectivele care vor fi finalizate în cursul acestui an, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, se numără, pe lândă cele Palatul Justiției din Teleorman și Palatul de Justiție Hunedoara și Judecătoria Vaslui.
Din aprilie 2022 activitatea Judecătoriei Vaslui a fost mutată din sediul situat în centrul municipiului, într-o locație închiriată din apropiere de Silver Mall, pentru ca clădirea să intre într-un amplu proces de reparații capitale. Teoretic, lucrările de reabilitare a clădirii istorice datând din 1897 cu destinația, încă de atunci, de Palat de Justiție, ar fi trebuit să dureze 24 de luni, și ar fi trebuit să fie aproape de finalizare. Pentru a grăbi acest lucru, în ianuarie Primăria municipiului Vaslui a fost de acord cu solicitarea Guvernului, de a ceda dreptul de administrare a suprafeței de 398 de metri pătrați din lateralul clădirii, pentru ca constructorul să aibă spațiu pentru amplasarea și depozitarea echipamentelor și utilajelor necesare.
Odată cu încheierea iernii, lucrările, care stagnaseră o perioadă, au reînceput în forță, atât la acoperiș, cât și la fațadă ori în interior. Doar că, așa cum spunea unul dintre cei care lucrează acolo, au dat de unele probleme rămase de la reabilitările sau lucrările de consolidare anterioare, probleme ce trebuie remediate acum ținând cont și de statutul de clădire istorică. Chiar și în aceste condiții, dacă finanțarea derulată prin Compania de Națională de Investiții va continua să fie asigurată, există șanse mari ca proiectul să fie finalizat în termenul stipulat prin contract, respectiv la începutul anului viitor, după cum au arătat reprezentanții constructorilor.
Judecătoria Vaslui datează din anul 1891, când, printr-o hotărâre a Consiliului Județean Vaslui a fost cumpărat terenul în suprafață de 4520 mp., special în acest scop. Construcția a fost realizată de constructori italieni, iar imobilul a fost terminat în 1897. În acest imobil a funcționat Palatul de Justiție până în anul 1950, când a fost preluat de către Primăria Vaslui. În 1974 a fost retrocedat Ministerului de Justiție și imobilul a fost supus reparațiilor capitale. Ulterior, au mai fost făcute unele lucrări de reparații, însă punctuale, astfel că începând din 2010, s-a pus problema unei reabilitări de anvergură a clădirii istorice situate în plin centru al municipiului Vaslui.
În 2015, sediul Judecătoriei Vaslui a fost inclus de Ministerul Justiției în Programul Național de Reabilitare a instanțelor judecătorești din capitalele de județ, însă a mai durat aproape 6 ani până să fie alocată o finanțare în vederea reabilitării acestui obiectiv. Abia în 2021, Compania de Națională de Investiții a demarat proiectul „Reparații capitale, consolidare și restaurare la sediul Judecătoriei Vaslui”, cu o valoare a investiției de 14.634.504,00 lei. Conform site-ului CNI, status-ul proiectului este „În derulare”, fără a se da alte detalii respectiv la stadiul de implementare.










