Vasluienii, atleți și cicliști amatori, invitați la Maratonul „Podu Înalt”

0

În acest week-end, copiii, tinerii, adulții și vârstnicii din Vaslui și nu numai sunt invitați să ia parte la prima ediție a Maratonului „Podul Înalt”. Evenimentul se va desfășura prin locurile încărcate de istorie ale celebrei bătălii de la Podu Înalt din 1475, unde Ștefan cel Mare a scris pagini de glorie pentru Moldova, și va cuprinde curse de alergare pentru concurenți de toate vârstele pe mai multe distanțe, dar și un concurs de mountain bike pe trei trasee.

Zilele trecute, Federația Tinerilor din Vaslui și Clubul de Ciclism Vaslui au anunțat organizarea primei ediții a Maratonului „Podu Înalt”. Este vorba despre o zi pentru care cei doi organizatori, împreună cu Primăria și Consiliul Local Vaslui, au pregătit multă mișcare, distracție și aventură. Totul va avea loc duminică, 15 decembrie, începând cu ora 9.00. Evenimentul sportiv presupune nu doar concursuri de alergare pentru concurenți de toate vârstele, ci și concursuri de mountain bike (ciclism pe teren extrem) pe mai multe trasee.

„Acest eveniment unic te poartă prin locurile încărcate de istorie ale celebrei bătălii de la Podu Înalt din 1475, unde Ștefan cel Mare a scris pagini de glorie pentru Moldova. Totodată, Maratonul «Podu Înalt» face parte dintr-un an memorabil pentru Vaslui, care în 2025 devine Capitala Tineretului din România. Evenimentul se va desfășura pe 15 decembrie 2024, de la ora 9.00 la ora 17.00, punctul de start și cel de sosire fiind Cabana Bahnari din Vaslui. Alege provocarea care ți se potrivește: • Cursa populară – o cursă deschisă tuturor, indiferent de vârstă și pregătire fizică! Startul va fi dat la ora 9.00, din Piața Civică a Municipiului Vaslui, cu sosire la Cabana Bahnari. Vino să arăți că sportul poate uni comunități!; • Alergare trail – traseu de 7 km sau 14 km, o provocare pentru pasionații de alergare în natură!; • Ciclism Mountain Bike – traseu scurt (21 km), traseu lung (42 km) sau traseu E-bike (42 km) – adrenalina pe două roți!; • Cursa copiilor – o probă specială de 700 metri, gândită pentru micii campioni!”, este invitația lansată de organizatori prin intermediul rețelelor de socializare.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face accesând linkul https://www.cronometrajonline.ro/…/maraton-podu-inalt…/. Potrivit organizatorilor, Maratonul „Podu Înalt” este mai mult decât o competiție. Pe parcursul zilei de duminică, zona va fi transformată în parc de aventură temporar, astfel că participanții se vor bucura și de o tiroliană, tir cu arcul și slackline pentru cei care vor să-și testeze îndemânarea.

„Va fi creată o atmosferă unică: bucură-te de un foc de tabără, muzică și povești care să încălzească sufletele! Mâncare delicioasă: ceaun pregătit pentru cei mai hotărâți sportivi și susținători! De ce să participi? Transformă o zi de decembrie într-o experiență plină de energie, competiție și voie bună. Susține sportul, bucură-te de natură și fii parte dintr-un eveniment care aduce comunitatea împreună! Este șansa perfectă de a face parte dintr-un eveniment care celebrează curajul, determinarea și bucuria mișcării!”, au mai transmis organizatorii.