Șefii de promoție ai liceelor bârlădene, premiați de Rotary Club Bârlad

0

Cei cinci șefi de promoție ai liceelor din Bârlad din anul școlar 2023-2024 au fost răsplătiți de Clubul Rotary Bârlad cu premii în bani. Festivitatea de premiere aflată deja la cea de-a XXIII-a ediție a avut loc luni, 23 decembrie, și a fost găzduită de un restaurant din oraș.

Astfel, absolvenții care au încheiat anii de liceu cu cele mai mari medii de absolvire și care au fost premiați în cadrul Galei Anuale a Premiilor Rotary Bârlad sunt: • Nuria Sânziana Darie, șefa de promoție a Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, în prezent studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București; • Miruna Elena Onica, șefa de promoție a Liceului Pedagogic „Ioan Popescu”, actualmente învățătoare la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” Brașov și studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Transilvania; • Dorin Cristinel Obreja, șeful de promoție al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, acum student la Facultatea de Automatizări și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București; • Robert Moise, șeful de promoție al Liceului Tehnologic „Petru Rareș”, actualmente elev al Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” Pitești; • Roxana Valentina Grigoraș, șefa de promoție a Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, actualmente studentă la Facultatea de Agricultură din Iași, specialitatea Inginerie și management.

Premierea a avut loc pe 23 decembrie, într-o ședință comună a Rotary Club Bârlad și Interact Club Bârlad și o atmosferă festivă. Cea care le-a înmânat șefilor de promoție premiile în bani (câte 3.000 de lei) și i-a felicitat pentru performanțele obținute a fost Oana Nicoleta Șerban, președinta Clubului Rotary Bârlad.

„Ne-am întâlnit cu ocazia unei sărbători speciale, pentru a celebra realizările voastre remarcabile și a încheia un an plin de provocări și succese. Este un moment de reflecție, dar și de recunoștință. Permiteți-mi să încep prin a adresa mulțumiri tuturor prietenilor și colegilor rotarieni, membri ai Rotary Club Bârlad, care au contribuit la activitățile noastre din acest an. Fără dedicarea și sprijinul vostru, nu am fi reușit să aducem la viață inițiativele noastre. A fost un an cu multe provocări, dar și cu realizări pe măsură: • am finalizat un Global Grant pentru punerea în funcțiune a stației de oxigen; • am organizat cea de a șaptea ediție a Taberei «RYLA» cu invitați deosebiți, în persoana fostei noastre colege Liliana Drăguț și a lui Tudor Popescu; • și după eforturi deosebite, pe 1 decembrie, am reușit să depunem un nou Global Grant pentru achiziția unui ascensor dedicat Secției de Pediatrie din clădirea fostului Spital de Copii. Iar acum ne aflăm aici pentru a recunoaște și premia realizările voastre deosebite. Voi sunteți viitorul comunității noastre, iar rezultatele voastre exemplare ne umplu de mândrie. Aceste premii pe care le veți primi nu sunt doar recunoașterea muncii voastre, ci și o încurajare să continuați să visați mereu și să vă urmați pasiunile. Vă încurajez să rămâneți curioși, să explorați noi orizonturi și să nu vă temeți de provocări. Ca o dorință personală, mi-aș dori ca, după terminarea studiilor, să vă întoarceți în comunitatea noastră cu idei strălucite și cu o viziune nouă de dezvoltare a urbei noastre. În încheiere, vreau să vă reamintesc că Rotary este aici pentru a vă sprijini în continuare pe drumul vostru spre excelență. Împreună, putem construi un viitor mai bun”, a spus Oana Nicoleta Șerban.