O treime dintre părinții din mediul rural renunță să cumpăre haine și încălțăminte copiilor

0

860.000 de copii de la sate trăiesc în familii în care banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu ajung nici pentru strictul necesar, iar o treime dintre părinți renunță la a cumpăra haine și încălțăminte copiilor, arată un studiu recent.

În România anului 2024, 48% dintre copiii din mediul rural, adică aproximativ 864.000 de copii, trăiesc în familii în care banii abia ajung de la o lună la alta sau nu ajung nici pentru strictul necesar. Mai mult, 38% dintre familiile din rural au fost în situația de a renunța la cumpărarea de îmbrăcăminte și încălțăminte copiilor, conform unui studiu despre situația copiilor de la sate, lansat de World Vision România.

Acesta arată că peste 42% dintre gospodăriile din mediul rural cu copii nu au venituri salariale și depind de venituri din ajutoare sociale, pensii sau surse neregulate de venit. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care costul standard lunar pentru întreținerea unui copil, în afara cheltuielilor de îngrijire, educaționale și de sănătate, calculat la nivelul eșantionului studiului, este de 595 lei pe lună.

Studiul arată că mulți dintre părinți se confruntă cu dificultăți de a acoperi nevoile de bază ale familiei: 38% dintre gospodăriile cu copii din rural, adică aproximativ 310.000 de gospodării în care trăiesc 692.000 de copii, au cumpărat alimente pe datorie în ultimul an, 58% dintre gospodării nu au cheltuieli pentru produse cosmetice pentru copii și 29% dintre copii nu folosesc produse de igienă. De aceea, mulți dintre adulți sunt nevoiți să lucreze în străinătate: 19% dintre copiii din mediul rural, aproximativ 348.000 de copii, au un adult din gospodărie plecat la muncă în străinătate la momentul studiului.

Dificultățile financiare ale familiei se reflectă în parcursul educational al copiilor. De exemplu, 3 din 10 părinți din comunități marginalizate nu și-au trimis copiii la grădiniță în ultimul an pentru că nu au avut bani pentru hainele necesare copilului. Aproximativ două treimi dintre copiii de vârstă școlară din mediul rural (62%) sunt implicați în activități lucrative, iar 4 din 10 copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau să urmeze un curs de calificare.

Fundația World Vision România desfășoară în luna decembrie campania „Descalță-i de limitări” prin care își propune să încalțe, de Crăciun, 2.436 de copii cu o pereche nouă de ghetuțe și să-i îmbrace cu o geacă nouă de iarnă. (Mediafax)