Dacă pe 26-28 septembrie s-au sărbătorit cei trei Filipi Berbecari, pe 10 noiembrie sărbătorim pe Sfântul mucenic Mina. Crescut în mitropolia Kotuanului de neam egiptean dar creștin în credinţă fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian, era de meserie ostaş.
Pe atunci împărăţea Diocliţian şi Maximian, împăraţi păgâni, care au dat poruncă în toate părţile ca acei creştini care nu se vor închina la idoli să fie omorâţi până la unul, încât credincioşii erau pretutindeni siliţi spre jertfele idoleşti.
Atunci fericitul Mina, neputând să vadă nevoia aceea, nici vrând să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet a abandonat viața militară şi s-a retras la munte în pustie, preferând a vieţui împreună cu fiarele, decât cu norodul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. În pildele creștinești se povestește că trăia pe atunci în Alexandria un om cu numele Evtropie. Acesta s-a făgăduit să dea bisericii Sf. Mina un vas de argint şi, chemând pe argintar, i-a poruncit să-i facă două vase, unul pe numele sfântului, şi să scrie pe dânsul cuvintele acestuia: vasul sfântului marelui mucenic Mina, iar celălalt pe numele lui, şi să scrie pe dânsul aşa: vasul lui Evtropie, cetăţeanul Alexandriei. Iar argintarul, când a săvârşit amândouă vasele, al sfântului Mina a ieşit mai frumos decât celălalt. Iar Evtropie, când era odată pe mare şi se ospăta dintr-însele, văzând vasul cel făcut pe numele sfântului Mina mai frumos decât cel făcut pe numele lui, nu vrea să-l mai dea sfântului, ci a poruncit slugii sale să puie într-însul bucate, iar pe cel cu numele său să-l trimită la biserica sfântului Mina. După ce s-a sfârşit masa, a luat sluga vasul mucenicului şi mergând la marginea corăbiei, a început a-l spăla în mare şi, spălându-l, a căzut asupra lui o spaimă, căci a văzut un om ieşind din mare, care, răpind vasul din mâna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurând de frică, s-a aruncat în mare după vas. Aceasta văzând stăpânul lui, s-a spăimântat şi, plângând, zicea: „Vai mie, ticălosul, pentru ce am oprit vasul sfântului, căci am pierdut şi pe rob, şi vasul? Dar tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mânia până la sfârşit şi fă milă cu sluga mea, că iată, dau făgăduinţă, că, dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt vas ca acela, pe care-l voi da plăcutului tău, sfântului Mina, sau voi da preţul vasului pierdut la biserica sfântului.“ Apoi ajungând corabia la ţărm, a ieşit Evtropie la uscat şi se uita pe marginea mării, vrând să vadă trupul slugii, aruncat de mare, ca să-l îngroape pe el; şi luând aminte cu sârguinţă, a văzut pe slugă cu vasul ieşind din mare şi, spăimântându-se, a zis cu mare glas: „Slavă lui Dumnezeu! O! cu adevărat mare este sfântul mucenic Mina“. Apoi au ieşit toţi din corabie şi, văzând pe slugă ţinând vasul, s-au mirat şi slăveau pe Dumnezeu. După aceea l-au întrebat pe el cum a rămas viu în mare şi cum a ieşit sănătos, iar el le-a spus, zicând: „Când m-am aruncat în mare, un bărbat slăvit, împreună cu alţi doi m-au apucat, şi au călătorit până aici împreună cu mine, ieri şi astăzi.“ Evtropie luând pe slugă şi vasul, s-a dus la biserica sfântului Mina şi, închinându-se, a lăsat vasul cel făgăduit sfântului, mulţumind lui Dumnezeu şi proslăvind pe plăcutul său, pe sfântul Mina.
În tradiția populară Sf. Mina este ajutorul celor păgubaşi pentru prinderea şi dovedirea hoţilor şi a tuturor făptaşilor de rele. În credința populară se povestește de o femeie tânără cu un singur copil, împreună cu soţul ei iubit auzit-a prin sat şi pe dascălul de la biserică cum că cine nu respectă această sărbătoare nu-i va merge bine şi va afla nenorociri, acea femeia nu a crezut, ci tocmai în acea zi a Sf. Mina a găsit timp să isprăvească două cămăşi, una a soţului, alta a copilului. Dar, din păcate, acestea fură cele din urmă cămăşi ce le-a mai cusut acea femeie acestor doi tovarăşi ai ei, căci o boală grea îi băgă în mormânt la trei săptămâni, întâi fiul şi pe urmă soţul ei.
În această zi mare, femeile duc la biserică lumânări, pe care le lipesc la sfeşnice cu capătul care de obicei se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea. Fetele mari duc şi ele astfel de lumânări, pe care le întorc şi astfel le aprind, ca să se întoarcă spre ele inimile celor doriţi.
Sf. Mina e rău de pagubă iar în această perioadă nu se coase, nu se împunge în piele, nu se dă de împrumut, nu se duc la moară, nu se împrumută foc la vecini, nu se mătură casa, nu se lucrează nimic, zicând că-i rău de teama lupilor și pentru a nu avea primejdii şi a nu adormi pe veşnicie.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
