Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” mai este cunoscută în credinţa populară şi sub denumirea de Pocroave, denumire ce vine de la cuvântul slavon „pocrov”, aici cu semnificaţie de acoperământ al pământului cu brumă sau cu zăpadă. Se crede că cele mai adânci rădăcini ale tradiţiilor sărbătorii ajung până la perioada agriculturii primitive, sărbătoare precreştină cu dată fixă, dedicată unei divinităţi meteorologice ce marchează intrarea în anotimpul rece, atunci când pământul se acoperă de zăpadă.
„Acoperământul Maicii Domnului” este sărbătoarea cu care se încheie cele două luni ale anului, august şi septembrie, în care este cinstită în mod deosebit Maica Domnului. Anul bisericesc este diferit de anul civil, el începând la 1 septembrie şi încheindu-se la 31 august. De aceea, sărbătorile cele mai importante ale începutului şi sfârşitului de an bisericesc sunt închinate Maicii Domnului, pentru că ea este „începutul mântuirii oamenilor”.
În conştiinţa oamenilor s-a făcut asociaţia între acoperirea pământului cu brumă şi acoperirea capului fetelor mari îmbroboditul cu basma la nuntă, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Fetele mari se rugau divinităţii ,,Pocroavă” să le acopere capul cu păr bogat şi frumos, pentru a fi plăcute flăcăilor, dar şi să le acopere capul în sensul măritatului. Părul lung era un însemn al puterii şi divinitatea se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul mai repede.
Se consideră că, în era creştină biserica a adaptat la ziua aceasta o sărbătoare religioasă cu sens apropiat Acoperământul Maicii Domnului. S-a făcut legătura între noţiunea acoperirii pământului cu brumă şi conţinutul tradiţiei creştine care povesteşte următoarele: Odată la Mănăstirea Vlahilor din Constantinopol stăteau şi mulţi greci care se rugau la Dumnezeu să-i izbăvească de duşmani. Ieşind afară stareţul mănăstirii, cuviosul Andrei, privind spre cer, a văzut-o pe Maica Domnului, înconjurată de sfinţi, rugându-se la Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperământul de pe cap şi l-a întins deasupra creştinilor, care se aflau la mănăstire. Acoperământul, se spune, că strălucea mai puternic decât soarele. Dimineaţa tot oraşul ştia despre minunea văzută de Sf. Andrei. De la această întâmplare, în amintirea minunii, a rămas sărbătoarea numită Acoperământul Maicii Domnului.
Întru cele mai de pe urmă cumplite vremi, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, când s-au împlinit cuvintele Domnului: „Că se va scula limbă peste limbă şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi foamete şi ciumă, şi cutremure pe alocuri“; când ne supără pe noi năvălirile celor de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea binecuvântata Fecioara Maria Maica Domnului ne dă nouă acoperământul său să ne acopere, şi să ne păzească pe noi sub acoperământul său nevătămaţi.
În unele zone, de Procoave, vitele sunt stropite cu apă sfinţită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.
Femeile cinstesc sărbătoarea prin post şi rugăciuni la Maica Domnului pentru a fi acoperite şi să aibă în pază casa şi familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se-pe-pustii, de ucigă-l-toaca şi de vrăjmaşul cel rău.
Sărbătoarea Pocroavelor se respectă şi astăzi, chiar dacă se ţine post, în multe zone fiind şi hramul satului. Astfel că tinerele fete se împodobesc astăzi ca pentru nuntă pentru a avea parte de o căsnicie lungă şi fericită şi îşi servesc rudele şi oaspeţii cu plăcinte umplute cu mere sau cu dovleci.
Dan Horgan
