Gravidă în 32 de săptămâni, implicată într-un accident pe strada Bariera Puiești din Bârlad

0

Doi din cei trei ocupanți a două mașini ce au fost implicate, duminică după-amiază, într-un serios accident rutier pe strada Bariera Puiești, din Bârlad, au ajuns la spitalul din localitate. Unul dintre pacienții internați este o femeie de 27 de ani, însărcinată în 32 de săptămâni.

Duminică, 13 octombrie, în jurul orei 14.00, pompierii Detașamentului Bârlad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare) și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim-ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea de prim ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe strada Bariera Puiești, municipiul Bârlad, în preajma Pensiunii „Sandra”. În sprijinul pompierilor militari a intervenit și un echipaj care încadra o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui – Substația Bârlad.

„În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două victime și tot atâtea autoturisme avariate. Una dintre victime este însărcinată în 32 de săptămâni și a necesitat o atenție deosebită. Femeia în vârstă de 27 de ani prezenta traumatisme în urma unui accident rutier, astfel că a primit ajutor calificat în ambulanța SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad. Cea de-a doua victimă a fost evaluată și îngrijită de echipajul ambulanței aparținând SAJ Vaslui, ulterior bărbatul fiind transportat la aceeași unitate medicală. A treia persoană implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Potrivit acestora, pompierii au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de accidente, după care au curățat carosabilul.