Noutăți la examenele naționale 2025! Bacalaureatul va începe în 27 ianuarie, iar Evaluarea Națională pe 23 iunie

0

Elevii care, în prezent, se află în ultimul an de liceu vor susține prima probă a Bacalaureatului 2025 în intervalul 27-29 ianuarie, adică evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar cei care au început cursurile clasei a VIII-a vor susține prima probă a Evaluării Naționale pe 23 iunie.

În penultima zi a lunii august, secretarul de stat Gigel Paraschiv și Ligia Deca, ministrul Educației, au emis ordinele privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat național din 2025 și a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025.

Astfel, potrivit calendarului prevăzut în Ordinul nr. 6.481/30.08.2024, prima probă a Bac-ului din prima sesiune va debuta pe data de 27 ianuarie. Este vorba despre evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, care se va desfășura în intervalul 27-29 ianuarie. Înainte însă, respectiv între 16-20 decembrie 2024, absolvenții de liceu se vor putea înscrie pentru susţinerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2025. A doua probă a Bac-ului 2025, în speță evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, a fost programată între 3-5 februarie. Evaluarea competențelor digitale – proba D, adică ultima probă orală, se va desfășura între 5-7 februarie. Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la probele A, B, C şi D din cadrul Bac-ului 2025 în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, le pot susţine în perioada 30 mai – 4 iunie 2025.

Probele scrise debutează pe 10 iunie, cu proba la limba și literatura română – proba E.a). Asta după ce, anterior, între 2-6 iunie, s-au înscris pentru susținerea probelor scrise, data de 6 iunie fiind și ultima zi de școală pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a. Proba obligatorie a profilului – proba E.c) va avea loc pe 11 iunie și cea la alegere a profilului și specializării – proba E.d) pe 13 iunie. Rezultatele vor fi afișate pe 20 iunie, până la ora 12.00, urmând ca, timp de patru ore (între orele 14.00-18.00), să se depună eventualele contestații. Acestea vor fi soluționate între 23-24 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Evaluare Națională

În ceea ce privește Evaluarea Națională a elevilor care, de mai bine de două săptămâni, au început cursurile clasei a VIII-a, cele două probe scrise vor avea loc tot în luna iunie, ca și în anii trecuți. Astfel, potrivit anexei Ordinului nr. 6.479/30.08.2024, verificarea la limba și literatura română a fost programată pe 23 iunie, iar cea la matematică pe data de 25 iunie. Înainte însă, viitorii absolvenți de gimnaziu vor intra în vacanța de vară pe 13 iunie, putându-se înscrie la Evaluarea Națională între 10-13 iunie. Ulterior susținerii examenului, pe data de 3 iulie, vor fi afișate rezultatele (până la ora 12.00). În aceeași zi, în intervalul orar 14.00-18.00, ca de altfel și în zilele următoare (4-5 iulie), se vor depune contestațiile. Acestea urmează să fie soluționate între 6-9 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie 2025.