În câțiva ani, pe strada Trestiana din Bârlad va fi construit un Cămin pentru persoane vârstnice, cu o capacitate de 50 de locuri. Investiția se ridică la peste 35,6 milioane de lei cu TVA și va fi realizată cu fonduri de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și o cofinanțare de la bugetul local.
Într-o ședință de îndată, desfășurată luni, 23 septembrie, consilierii bârlădeni au votat un proiect de hotărâre privind „aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții «Construire Cămin pentru persoane vârstnice»”. Potrivit referatului de aprobare al inițiativei, o astfel de investiție va aduce beneficii semnificative comunității locale, îmbunătățind calitatea vieții vârstnicilor aflați în situații de risc și asigurându-le accesul la servicii de îngrijire și asistență adecvate nevoilor.
Tot în respectivul document se menționează că investiția va fi implementată pe strada Trestiana, în zona de Est a Bârladului, pe un teren cu o suprafață de 11.953 metri pătrați.
„Obiectivul de investiții presupune construcția unei unități cu caracter social destinată adăpostirii de lungă durată a persoanelor în vârstă, având în unele cazuri și rol de recuperare a acestora pentru reintegrarea în viața socială, clădirea propusă având o capacitate de aproximativ 50 de locuri de cazare (sau număr de paturi). Finanțarea obiectivului de investiții se intenționează a se realiza de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale conform programelor de finanțare asigurate de această instituție în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se mai arată în referatul de aprobare.
Valoarea totală a investiției se ridică la 29.965.389,72 lei fără TVA (adică 35.604.082,12 lei cu TVA), din care 31.162.993,16 lei cu TVA reprezintă cheltuielile cu construcția și montajul. Din total, bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, ar urma să asigure 32.043,673,91 lei, iar Primăria Bârlad, prin bugetul local, suma de 3.560.408,21 lei.
Odată construit noul azil de bătrâni, municipalitatea bârlădeană se obligă ca minim 10 ani de la darea în funcțiune a obiectivului de investiții să păstreze destinația pentru care a fost construit. Durata estimată de execuției este de 40 de luni. Clădirea va avea subsol, parter și etaj, o suprafață construită de 2.421,244 metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 7.848,610 metri pătrați.