În județul Vaslui, din totalul celor 677 clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ, 419 nu fac obiectul autorizării, 71 au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, iar 187 sunt neautorizate.

De la începutul anului, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui s-au înregistrat 47 de solicitări pentru emiterea avizului de securitate la incendiu din partea unităților de învățământ şi 20 de solicitări pentru emiterea autorizaţiei de securitate la incendiu, fiind emise până în prezent 15 avize de securitate la incendiu şi trei autorizaţii de securitate la incendiu, după cum a precizat șeful instituției, col. Ioan-Cătălin Oloeriu, în cadrul unei conferinţe de presă. În același timp, au fost 46 de solicitări pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate pentru obţinerea avizelor sau autorizaţiilor de securitate la incendiu, toate fiind soluţionate în favoarea beneficiarilor.
La nivelul judeţului Vaslui, din totalul celor 677 clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ, 419 nu fac obiectul autorizării, 71 au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, iar 187 sunt neautorizate.
ISU Vaslui a atras atenţia asupra faptului că deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu duce la creşterea riscului producerii unui incendiu, atât timp cât sunt îndeplinite celelalte măsuri de apărare împotriva incendiilor care trebuie să fie luate pe timpul exploatării clădirilor.










