„Germanii ne luau ouăle şi ne lăsau găina, pe când rușii ne luau găina şi ne cereau şi ouăle”
(Constantin I.C. Brătianu )
Arestarea mareșalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, a luat prin surprindere autoritățile germane din România.Se trecea rapid de partea Aliaților, dar venirea Armatei Roșii avea să instituie un regim de teroare și abuzuri asupra țării, Moldova, prezentând tabloul dezolant al unor mari distrugeri provocate de război. Agravarea situaţiei economice a judeţelor din această zonă s-a datorat desfăşurării operaţiunilor militare prin pătrunderea trupelor sovietice, în primăvara anului 1944, în nordul regiunii şi izolarea acesteia de restul ţării. Situaţia gravă este accentuată de înapoierea economică, de caracterul preponderent agrar al acestei părţi a ţării, cât şi de uriaşele obligaţii impuse prin Convenţia de Armistiţiu semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944. Într-adevăr, impactul Convenţiei a fost dezastruos pentru România, care a decurs, oricum am privi-o, într-un singur sens: un mare stat, lua, şi altul, mic şi ruinat, era obligat să dea, fără a interesa pe cineva, şi dacă era de unde. În acest sens, cunoscutul om politic Constantin I.C. Brătianu exprima plastic esenţa regimului de exploatare a resurselor economice româneşti de către Armata Roşie: „Germanii ne luau ouăle şi ne lăsau găina, pe când sovieticii ne luau găina şi ne cereau şi ouăle.” Ţara noastră traversa o perioadă de o mare dificultate care o obliga să lupte cu toate resursele umane şi materiale împotriva unui ,,cotropitor” şi era în acelaşi timp, ocupată şi jefuită până la secătuire de către altul de acelaşi tip, militarist. Aşa s-a ajuns la situaţia, paradoxală, când deşi armata română lupta pe frontul de vest obţinând victorii (apreciate pozitiv şi în comunicatele militare sovietice de pe câmpul de luptă), comandamentele Armatei Roşii, instalate în România, prin măsurile impuse în diferite situaţii, dovedeau imixtiune lor în viaţa social-politică şi militară a ţării, având ca rezultat şi distrugerea potenţialului economic al statului. De remarcat că la discutarea Convenţiei de Armistiţiu cu România reprezentanţii S.U.A. şi Angliei s-au declarat întrutotul, de acord cu pretenţiile U.R.S.S.; ei nu au scos nici un cuvânt faţă de obligaţiile impuse, România intrând în sfera de influenţă sovietică, potrivit înţelegerilor dintre marile puteri.
După semnarea Convenţiei de Armistiţiu şi, mai ales, după constituirea organismelor speciale care aveau să impună şi să urmărească îndeaproape aplicarea prevederilor sale începe, pentru ţara noastră, inclusiv pentru Moldova – zona cea mai afectată de război – o perioadă foarte grea; autorităţile române erau deseori ameninţate cu sancţiuni aspre ,,pentru cei vinovaţi de sabotarea Convenţiei de Armistiţiu”.
Documentele de arhivă, din judeţele Moldovei, evidenţiază greutăţile cu care s-au confruntat autorităţile locale, ca şi cele din alte regiuni ale ţării, pentru îndeplinirea obligaţiilor economice stipulate în Convenţie. Ele cuprind situaţii şi rapoarte lunare ale Comisiilor Române Judeţene de Aplicare a Armistiţiului cu privire la sarcinile ce le-au fost stabilite de la nivel central. La acestea se adaugă un număr mare de cereri şi plângeri ale cetăţenilor din diferite judeţe ale Moldovei, referitoare la îndeplinirea obligaţiilor.
Atât de mare a fost atenţia acordată de autorităţile româneşti şi de Comandamentele Armatei Roşii prezente în ţară, în îndeplinirea sarcinilor, încât Comitetul Român pentru Aplicarea Armistiţiului (C.R.P.A.A.) era foarte bine organizat pentru spolierea ţării. El avea trei secţii devenite adevărate secretariate de stat (secretariatul general politico-juridic, cel economico-financiar-administrativ şi secţia militară) cu reprezentanţi din fiecare judeţ şi al Comisiei Aliate de Control subordonate Înaltului Comandament Aliat (Sovietic).
Documentele cuprind rapoarte lunare despre livrările de produse alimentare, cereale, zarzavaturi şi animale vii (conf. art. 10), ca şi numeroase materii prime şi mijloace de transport (art. 11). La toate aceste sarcini, care reveneau în general judeţelor, se mai adaugă şi două obligaţii pentru judeţele de graniţă cu U.R.S.S.: restituirea de bunuri preluate de pe teritoriul sovietic (art. 12) şi repatrierea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, aflaţi aici în număr foarte mare. În ceea ce priveşte bunurile preluate de sovietici (art. 5), într-o dare de seamă din iunie 1945, se specifica faptul că judeţul Botoşani a expediat 5632 tone de cereale, 49 animale, 75 tone de furaje. Această situaţie era completată cu expedierile pe luna iulie 1945 ce cuprindeau noi livrări, îndeosebi de animale: 295 bovine şi 4121 ovine livrate prin punctul de expediţie Iaşi. O lună mai târziu se arăta că în centrul Ştefăneşti mai sunt colectate 338 de bovine, dar care nu se pot expedia din cauza febrei aftoase. Documentele menţionează că materialele de război de provenienţă germană: şenile, caroserii, cherestea, maşini, care, potrivit art. 7 din Convenţie trebuiau remise U.R.S.S., erau depozitate pe rampa gării Botoşani, pregătite de livrare.
Fiecare din aceste rapoarte au specificaţii de genul ,, bunuri preluate de armata sovietică cu forme şi fără forme”, şi de multe ori cantităţile din a doua categorie sunt mult mai mari în comparaţie cu cele din prima. În multe din aceste dosare din judeţele Moldovei, cu privire la aplicarea Convenţiei de Armistiţiu, sunt numeroase procese verbale, rapoarte, dări de seamă, adeverinţe ale comandanţilor sau delegaţilor armatei sovietice. Toate aceste dovezi au fost eliberate la preluarea de diferite bunuri, dar au rămas fără valoare, ele nefiind vizate de Împuternicitul Comisiei Aliate de Control din judeţe.
În ce priveşte livrările de animale din judeţe, au fost organizate centre de staţionare şi iernare a animalelor, cu hrana necesară şi îngrijirea corespunzătoare, pentru ca ele să primească viza „bun de expediat”; aceasta numai când animalele erau „sănătoase şi în putere”. Lunar se înlocuiau cele decedate. Astfel, în judeţul Botoşani, asemenea centre s-au înfiinţat în localităţile Truşeşti, Ştefăneşti, Ripiceni, Ipoteşti, Dumbrăveni, Mândreşti şi la Regimentul 8 Botoşani. Pentru întreţinerea animalelor din centrul Ştefăneşti erau necesare, în martie 1945, 20 de vagoane de porumb, întrucât lipsa furajelor în această regiune impunea această cantitate. ,,Populaţia judeţului, cât şi locuitorii judeţelor Baia, Rădăuţi, Câmpulung şi Suceava erau ameninţate de foamete, pentru că porumbul se găseşte în cantităţi foarte mici care abia ajunge pentru hrana populaţiei până la noua recoltă, iar cheltuielile pentru Aplicarea Armistiţiului în judeţ se ridicau pe fiecare lună la 55 048 189 lei”.
În ceea ce priveşte cantitatea de cereale ridicate de Armata Roşie fără forme din judeţul Botoşani, la 10 iulie 1945, cuprindea 36 745 kg porumb, orz 6 920 kg, 368 820 kg furaje, 18 500 grâu, la care se mai adaugă animale şi cantităţi de alimente ridicate cu forţa cetăţenilor din judeţ. Multe dosare cuprind declaraţiile făcute de locuitori în prezenţa autorităţilor locale pentru bunurile ridicate de armata sovietică şi pentru care n-au fost despăgubite. Menţionăm în acest sens plângerea locuitorului Dumitru C. Ion Hăisuc din comuna Uricani, judeţul Botoşani adresată Prefecturii prin care se arată: “Armata sovietică în timpul cât a trecut prin sat mi-a luat următoarele bunuri: 2 boi, îmbrăcămintea personală a familiei, după care ne-au somat şi ne-au scos afară din casă; a doua zi după plecarea armatei am intrat în casă şi am găsit pereţii goi, fără nici un lucru în casă sau în pod. Totodată, mi-a fost distrus 1 ha de grâu şi 2 ha de păpuşoi în întregime”. La fel de semnificativă este şi plângerea celor 18 cetăţeni din comuna Blândeşti, judeţul Botoşani, prin care declarau că Armata Roşie le-a luat animalele din curţi şi nu au primit despăgubiri încât ,, noi am rămas complet săraci şi nu putem cumpăra vite de muncă pentru hrana copiilor noştri”. Aceeaşi situaţie se semnalează şi în alte judeţe. Din diferite sate şi oraşe s-au luat inclusiv bunuri de mobilier, ridicate şi expediate în Uniunea Sovietică, deşi nu se încadrau în nici un articol al Convenţiei de Armistiţiu.
Aceste situaţii statistice ne relevă jaful sistematic declanşat în întreaga Moldovă, odată cu intrarea Armatei Roşii, chiar, în mai mare măsură, după semnarea Convenţiei de Armistiţiu. De multe ori rapoartele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului, privitoare la colectarea animalelor, atestă greutăţile întâmpinate în această acţiune. Astfel, în judeţul Tutova, până la data de 15 iunie 1945, fuseseră colectate numai 200 de vite din totalul de 600 fixate judeţului, la articolele 10 şi 12, cerându-se luarea de măsuri energice pentru îndeplinirea obligaţiilor. „Colectarea vitelor conform ordinelor primite, trebuia terminată irevocabil până la sfârşitul lunii curente. Cum într-o lună şi jumătate s-au colectat numai 200 de vite, urmează ca restul de 400 de vite, dublu cât s-a colectat până în prezent, să se strângă în numai 15 zile, adică într-un termen de trei ori mai scurt. Cauza pentru care mersul colectărilor nu a fost cel dorit , se datorează faptului arătat deja Prefecturii în repetate rânduri, de către Centrul de Exploatare şi anume: o parte din organele administrative nu înţeleg şi neglijează a activa conform ordinelor date. De asemenea, activitatea comisiilor constituite pe baza dispoziţiunilor D.M.Nr. 404, este redusă şi nu a dat rezultatul scontat. Faţă de această situaţie destul de delicată, vă rog „să binevoiţi a lua măsuri imediate şi energice, pentru accelerarea la maxim a colectărilor, astfel ca până la sfârşitul lunii iunie 1945 să se colecteze restul de 400 de vite, până la atingerea numărului de 600 prevăzut”
Aceleaşi greutăţi pentru îndeplinirea obligaţiilor privind strângerea a 20 000 de cai, ce trebuiau predaţi până la 30 iunie 1945, sunt semnalate şi la nivel naţional. Se înfiinţează astfel diferite organisme birocratice care nu fac decât să secătuiască o economie vlăguită de război şi, pe termen lung, să paraziteze instituţiile legale ale statului. De altfel, prevederile Armistiţiului au fost aplicate în pofida oricăror norme, orice abuz dorindu-se a fi justificat printr-o interpretare laxă a acestora. Economia va fi orientată spre satisfacerea necesităţilor Uniunii Sovietice, iar schimburile comerciale cu alte state vor fi reduse la limită, Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) având o rază mare de control în domeniile economic şi politic. Desigur, acesta şi Comisia Aliată de Control (Sovietică) devin două instrumente oficiale, eficiente, de spoliere a economiei, iar introducerea termenului Sovietic(ă) în denumirea celor două instituţii denotă sensul şi conţinutul politico-ideologic al aplicării Convenţiei.
Războiul şi prevederile Convenţiei de Armistiţiu au afectat grav principala ramură economică a zonei, agricultura. În majoritatea judeţelor acestei provincii, producţia de cereale a scăzut la un 1/4, iar rezervele de grâu din anul precedent au fost ridicate de către „armatele sovietice în trecere”, în timp ce cartofii şi zarzavaturile au fost consumate de acestea. Trupele sovietice au colectat şi achiziţionat mari cantităţi de produse agricole de pe teritoriul Moldovei. Frontul 2 ucrainean, de pildă, a primit, în septembrie 1944, circa 400 de vagoane de cereale de la locuitorii din judeţul Covurlui.
Şeptelul a suferit pierderi care s-au răsfrânt dureros asupra agriculturii Moldovei, îndeosebi asupra gospodăriilor mici şi mijlocii. Cele mai greu lovite au fost judeţele Suceava, Iaşi, Dorohoi, Neamţ, Roman. Judeţul Neamţ, trebuia să livreze în 1945 1 200 de vite şi 12 000 de oi în contul Armistiţiului. Printr-o greşită, şi uneori, arbitrară apreciere a posibilităţilor judeţelor Moldovei, unele departamente au ordonat să se predea un număr mare de vite ce depăşeau cu mult disponibilităţile locale. Astfel, serviciul pentru aplicarea armistiţiului a dispus ca judeţul Covurlui să predea în contul obligaţiilor prevăzute 800 de tauri, în timp ce, în total, judeţul nu dispunea decât de 199 de tauri. De remarcat este şi faptul că Subcomisia pentru aplicarea articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu a stabilit instrucţiuni speciale, cum ar fi cea cu numărul 751000/26-XI-1944, cu privire la organizarea deplasării animalelor care trebuiau trimise în U.R.S.S. pe itinerarii bine precizate. Erau stabilite trei itinerarii principale, iar centrele de predare erau în estul Moldovei la: Ismail-Galaţi, Leova şi Ştefăneşti. Instrucţiunile prevedeau următoarele:
„Având în vedere lipsa mijloacelor de transport,animalele urmează a executa deplasarea pe jos. Întrucât aceste animale, sunt răspândite pe întreg teritoriul Ţării, atât instituţiile cât şi deţinătorii particulari, le vor aduna în Centre mari după dispoziţiile Domnilor Prefecţi ai judeţelor, de acord cu Comandanţii Corpurilor Teritoriale, le vor constitui în coloane şi deplasa pe următoarele itnerarii :
a) itinerariul nr. 1 Teregova-Orşova-Turnu-Severin-Strehaia-Craiova- Caracal-Roşiori de Vede-Alexandria-Drăgăneşti-Bucureşti (pe linia de centură pe la Jilava)-Urziceni-Slobozia-Brăila-Galaţi.
Itinerariul nr. 2 Râmnicu-Vâlcea-Piteşti-Găeşti-Târgovişte- Ploieşti-Mizil-Buzău-Râmnicu Sărat-Galaţi.
Itinerariul nr. 3 Timişoara-Lugoj-Făget-Deva-Sebeş-Sibiu-Făgăraş- Braşov-Tg. Secuiesc-Oneşti-Bacău-Vaslui-Leova.
Animalele care se află la nord de linia Bacău-Vaslui-Huşi-Leova, vor fi dirijate la Stefăneşti.
Cele aflate pe itinerarii secundare,vor fi dirijate prin grija autorităţilor civile deţinătoare pe itinerariile principale Nr. 1, 2 şi 3, în care scop vor ţine legătura cu Centrele importante de pe axele principale de mişcare pentru a fi anunţate din vreme, atunci când trece o coloană principală şi a aduce animalele la punctele de întâlnire pentru a le încolona în coloana principală.
Cele aflate la Tulcea vor fi dirijate la Ismail.”
Documentele vremii pun în lumină uriaşele sacrificii ale locuitorilor din judeţele Moldovei pentru „a executa pe deplin, cu corectitudine, toate îndatoririle asumate prin Convenţia de Armistiţiu”. Cu toate acestea au fost numeroase cazuri când armata sovietică a ridicat însemnate cantităţi de bunuri fără justificare, ceea ce a stârnit nemulţumirea locuitorilor. Astfel, în judeţul Tutova, delegaţii sovietici au ridicat „toate tractoarele fără a ţine seama de actele ce se prezintă”. În judeţul Bacău, ostaşii sovietici nu permiteau a se face arături cu tractoarele. În unele judeţe ale Moldovei, armata sovietică a ridicat bărbaţi între 15-40 de ani pe care i-au dus la munci în U.R.S.S..
Insuficienţa inventarului agricol, a seminţelor, a carburanţilor şi a fondurilor băneşti au creat greutăţi enorme în executarea la timp a lucrărilor de însămânţare. La aceasta s-a adăugat şi teama agricultorilor din zona apropiată frontului, sau în cea de trecere a trupelor, că vitele sau sămânţa vor fi rechiziţionate. În pragul iernii anului 1945 în judeţele Bacău, Baia, Botoşani, Câmpulung, Covurlui, Dorohoi, Iaşi, Neamţ, Putna, Rădăuţi, Vaslui şi Tutova a rămas neînsămânţată o suprafaţă de 1 469 943 ha. Terenul agricol al judeţului Iaşi a rămas complet neînsămânţat.
Căile de comunicaţie, sector important al economiei Moldovei, au fost în mare parte distruse datorită bombardamentelor şi operaţiunilor militare. Au fost afectate de război sute de kilometri de linie ferată, staţii C.F.R., gări, poduri, tuneluri, instalaţii, locomotive, clădiri administrative. În Regionala Iaşi,staţiile C.F.R. Paşcani, triajul C.F.R. Galaţi nu funcţionau la întreaga capacitate, iar liniile ferate Piatra Neamţ-Bacău, Bacău-Tg. Ocna, au fost grav deteriorate în timpul operaţiunilor militare. Podul metalic de peste Bistriţa, lângă Bacău şi podul de cale ferată peste Siret, de lângă Paşcani, au fost aruncate în aer. Germanii au distrus tunelul de la Mestecăniş, întrerupând astfel transporturile pe linia ferată cu sudul Bucovinei. De pe urma acestor distrugeri a suferit exploatarea minelor de la Iacobeni.
Materialul rulant, fiind pus, aproape în întregime, la dispoziţia frontului, a fost exploatat la maxim, fără întreţinerea şi reînnoirea normală, ceea ce a contribuit la reducerea capacităţii C.F.R.. Căile ferate din Moldova au asigurat transportul de trupe, armament, muniţie, evacuarea răniţilor etc. O parte din reţeaua existentă în regiune a fost transformată în linii cu ecartament lărgit în folosinţa U.R.S.S. Existenţa simultană a unor linii cu ecartament normal şi larg a creat mari greutăţi în transporturile feroviare din Moldova. Într-un Memoriu asupra aplicării Convenţiei de Armistiţiu din 1 octombrie 1944, întocmit de Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului, privind pretenţiile şi ilegalităţile părţii sovietice se sublinia, de către preşedintele acestei Comisii, Ion Cristu, că lărgirea liniei Cernăuţi-Adjud şi a altor linii principale din Moldova oprea orice posibilitate de ,, aprovizionare a provinciilor din nordul ţării. Astfel, distrugându-se întregul plan de producţie şi revitalizare agricolă şi industrială” a zonei. Pentru Moldova, atât problema transporturilor, cât şi aceea a transbordărilor la Adjud şi Bacău, au constituit grele obstacole în normalizarea vieţii economice. Calea ferată de la Mărăşeşti spre Iaşi era întreruptă la Vaslui, iar cea de pe valea Siretului, la Adjud. De aceea, refacerea economică a Moldovei depindea de normalizarea transporturilor. Oraşele Bacău, Piatra Neamţ, Roman, Paşcani, Iaşi, Hârlău, Botoşani, Fălticeni, Dorohoi, Câmpulung, Rădăuţi, Gura Humorului au rămas mai multe luni izolate de restul ţării, fiind lipsite de legături feroviare, telegrafice şi poştale. Într-o dare de seamă a legiunii de jandarmi din Roman, din ianuarie 1945, se arăta că scumpirea articolelor de primă necesitate se datora, în mare parte, şi lipsei mijloacelor de transport, ,, calea ferată până la Roman nefiind în exploatare românească”. Sarea şi petrolul lipseau, cu toate că oraşele Tg. Ocna şi Moineşti puteau aproviziona întreaga Moldovă cu aceste produse.
O problemă importantă a Moldovei, de care depindea şi soluţionarea altor urgenţe la ordinea zilei în anii 1945-1946, era refacerea transporturilor şi îndeosebi, a căilor ferate. Pentru a veni în ajutorul Moldovei, guvernul Nicolae Rădescu a dispus, în ianuarie 1945, începerea imediată a lucrărilor pentru repunerea în funcţie a liniei ferate care străbătea această regiune, punând la dispoziţie o garnitură specială, compusă din mai multe locomotive, 20 de vagoane marfă şi cinci cisterne. Au fost redate circulaţiei liniile ferate Iaşi-Hârlău şi Bacău-Piatra Neamţ până la sfârşitul lunii februarie 1945. Şi guvernul Petru Groza s-a confruntat cu aceeaşi situaţie gravă privind transporturile dezorganizate în Moldova. În iulie 1945, existau 350 km de linie ferată cu ecartament rusesc ce cuprindea liniile din sudul Moldovei, îndeosebi în jurul oraşului Galaţi, cu ramificaţia din Galaţi-mărfuri, Brateş şi Brăila. Existenţa simultană a unor linii cu ecartament diferit a creat mari dificultăţi în transporturile feroviare din această zonă.
Pe măsura refacerii lor, toate atelierele C.F.R. au fost puse la dispoziţia Înaltului Comandament Sovietic. În vara anului 1945 atelierele Iaşi şi Galaţi lucrau încă exclusiv pentru comandamentul amintit, iar restul atelierelor, în proporţie de 80% din capacitatea lor, ceea ce făcea ca în continuare transporturile să fie paralizate în Moldova şi, implicit, întreaga economie a zonei.
Pentru exploatarea mijloacelor de transport, Căile Ferate Române au fost nevoite să pună la dispoziţia Înaltului Comandament Sovietic întreaga reţea telegrafică a ţării în lungimea de circa 20 000 km. În vara anului 1945 se mai aflau în folosinţa aceluiaşi comandament 450 km (23% din lungimea totală), în cea mai mare parte în Moldova.
În ceea ce priveşte transporturile rutiere şi acestea au fost afectate de război, mai ales cele din Moldova, datorită faptului că zona a fost teatru de luptă. Distrugerile suferite de reţeaua rutieră în urma bombardamentelor, rechiziţiile de maşini pentru front, micşorarea parcului auto, lipsa carburanţilor şi a pieselor de schimb făceau ca ponderea acestora să fie redusă în ansamblul transporturilor româneşti. Pe multe porţiuni, şoselele naţionale erau impracticabile în majoritatea judeţelor Moldovei. Astfel, drumul naţional nr. 18, Iaşi-Vaslui-Buhăieşti-Băceşti-Roman şi nr. 91 Vaslui-Dragomireşti-Bacău, se aflau într-o ,,stare rea”, ceea ce a determinat Comisia Aliată de Control să stăruie pentru repararea lor, căci, altfel, se aduceau mai multe pagube transporturilor armatelor române şi sovietice. În stare necorespunzătoare erau şi podurile, slăbite foarte mult din cauza circulaţiei intense. Datorită războiului a fost dezorganizat complet şi transportul lemnului pe râurile Bistriţa şi Siret. Din cauza rămăşiţelor podurilor aruncate în aer, acestea au devenit impracticabile plutăritului.
Greutăţi mari s-au înregistrat şi în domeniul transporturilor navale. În urma distrugerii podului de peste Siret, Galaţiul a rămas izolat. În regiunea Galaţi-Brăila-Măcin-Tulcea-Sulina singurul mijloc de transport pentru populaţie era vaporul. Însă, după 23 august 1944 ,, întregul parc de vase româneşti de pe Dunăre cu materiale, personal şi inventar, de la bord sau magazii” a fost luat ,, fără nici o formă de către marina U.R.S.S.”.
Producţia industrială a Moldovei a fost şi ea grav afectată de război şi ocupaţia sovietică, deoarece întreprinderile fuseseră evacuate în diferite judeţe ale ţării. În unele întreprinderi neevacuate au suferit distrugeri din cauza bombardamentelor iar altele , ca fabricile de zahăr din Iţcani şi Vama au fost aruncate în aer. În retragere, trupele germane au deteriorat rezervoarele de petrol de la Moineşti şi Lucăceşti. În timpul operaţiunii Iaşi-Chişinău, vechea capitală a Moldovei, Iaşul, a fost pe jumătate distrus, iar conducta de apă potabilă de la Timişeşti care alimenta oraşul a fost avariată. În oraş activitatea industrială încetase aproape complet datorită faptului că întreprinderile fuseseră evacuate sau distruse. Combustibilul lipsea şi alimentele de strictă necesitate se epuizaseră. Peste 1800 de clădiri au fost complet distruse, iar peste 500 grav avariate.
Din cauza faptului că cea mai mare parte a fabricilor din Moldova erau evacuate în diferite localităţi din ţară, producţia industrială a fost reluată cu întârziere. O parte a materiilor prime pentru industrie se procura din sudul ţării, din Transilvania sau din străinătate. Reîntoarcerea întreprinderilor, aprovizionarea lor cu materii prime şi a populaţiei din judeţul Neamţ cu 2500 de vagoane de porumb pentru asigurarea existenţei constituia o problemă dificilă la începutul anului 1945, deoarece transporturile se realizau pe cale ferată cu ecartament normal numai până la Adjud, unde trebuia să se facă transbordarea în vagoane sovietice, pe linia lărgită până la Bacău; aici urma o altă transbordare pe linia românească spre Piatra Neamţ.
Întreprinderile neevacuate din Moldova n-au putut reîncepe procesul de producţie datorită lipsei de materie primă şi de combustibil. Astfel, pentru fabrica de postav de la Buhuşi, motorina şi păcura, erau aduse cu căruţele de la Moineşti, operaţie foarte anevoioasă şi costisitoare.
Cauzele menţionate, ca şi lipsa unor măsuri urgente pentru reîntoarcerea întreprinderilor industriale evacuate, au generat şi şomaj. Din cele 64 ateliere şi fabrici cât existau în Iaşi la începutul anului 1945, numai 8 unităţi îşi reluaseră activitatea de producţie. Greutăţi s-au întâmpinat în readucerea instalaţiilor atelierelor C.F.R. „Nicolina”, evacuate în alte localităţi din ţară. Când această importantă întreprindere ieşeană şi-a reluat activitatea, producţia era destinată U.R.S.S.. La sfârşitul anului 1944 şi începutul anului următor şi-au reluat activitatea , parţial numai 10 fabrici din cele aproape 50 ale judeţului Neamţ; 10 000 de muncitori din cei aproximativ 12 000, erau fără de lucru. În judeţul Bacău, din cei aproape 20 000 de muncitori, jumătate erau şomeri. În oraşul Roman nu funcţionau decât două mori de măcinat grâu. Fabrica de zahăr ,, Danubiana”, una din cele mai mari din ţară, n-a funcţionat în prima parte a anului 1945, având multe piese evacuate la Giurgiu. În urma bombardării întreprinderilor industriale şi comerciale din oraşul Galaţi, mulţi muncitori au fost concediaţi .
Totodată, războiul adusese pagube însemnate şi în privinţa fondului locativ. În urma operaţiunilor militare în judeţele Fălciu, Tutova şi Vaslui au fost distruse 667 de case în mediul rural din care 120 în judeţul Vaslui, 567 în judeţul Fălciu şi 17 în judeţul Tutova. Mai ales oraşele Bârlad şi Huşi au avut de suferit. Cu centrul oraşului distrus de bombardamente şi incendii, cu legătura ferată întreruptă şi satele din jur pârjolite, oraşul Huşi a fost grav avariat, în timp ce trupele militare sovietice impuneau populaţiei obligaţii tot mai mari.
Din localităţile traversate în zona Huşilor, sovieticii vor ridica numeroase produse: cereale, fân, struguri, păsări, oi, porci , vite. La 5 iulie 1945 prefectul informa delegatul militar al Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului despre obligativitatea colectării în judeţul Fălciu a 2000 kg unt pentru armata sovietică din care s-a reuşit abia 400 kg fără a se preda nimic. Urmau să fie colectate 5000 oi şi 200 porci pentru lunile iunie- iulie (3270-iunie şi 1730-iulie). Între12 iunie-1 iulie 1945 s-au colectat 1300 oi. Mai mulţi locuitori din comuna Bogdăneşti, judeţul Bacău, sunt nemulţumiţi de faptul că Armata Roşie a luat vite „ fără să le plătească”.
Unii săteni ascundeau vitele, păsările, vinul pentru că se luau cu forţa de către trupele sovietice şi erau distruse culturile de porumb şi orz folosite pentru cai. Soldaţii sovietici erau puşi pe furturi şi jafuri, fiind oamenii dezordinelor, lipsei de educaţie şi cultură – ,, mănâncă şi beau, fac sălbăticii, fiind oameni fără frică de Dumnezeu”. „Pe câmpul de luptă, rusul poate să fure, să omoare, să se îmbete în voie, ceea ce nu putea face ca lucrător în fabrică”- conchidea marele filozof C. Rădulescu Motru în amintirile sale.
La toate aceste obligaţii, care reveneau întregului teritoriu românesc, judeţul Fălciu ca judeţ de graniţă cu Uniunea Sovietică mai avea de îndeplinit şi repatrierea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord ( conf. art. 5 din Convenţia de Armistiţiu) aflaţi în număr mai mare decât în alte judeţe din interiorul ţării.
Pe raza oraşului Huşi şi pe întregul judeţ Fălciu se aşezaseră, mai ales, în perioada 26-28 iunie 1940 şi după 22 iunie 1941 numeroşi basarabeni. Sovieticii iau măsuri pentru repatrierea acestora după august 1944. În 1944 existau 230 declaraţii ale acelora care nu doreau să se repatrieze în U.R.S.S., urmate apoi de un tabel în care apar numai 191 de declaraţii ale celor în cauză, Prefectura judeţului Fălciu fiind implicată în această acţiune. Se păstrează şi un tabel cu 82 de tineri evrei aflaţi în carantină şi care s-au repatriat în U.R.S.S., conform dispoziţiunilor comandamentului sovietic din Huşi, toţi posedând adeverinţe individuale de identitate eliberate de comunitatea israelită din Huşi. Acestora li s-au acordat 5 005 000 lei pentru îmbrăcăminte şi hrană necesară pe 10 zile. La 6 martie 1945 subprefectul I. Harnagea, căpitan Gh. Diaconescu (comandantul Legiunii de Jandarmi), Gh. Gherman (şeful Poliţiei Huşi) s-au întrunit în comisie pentru extrădarea cetăţenilor consideraţi sovietici care nu se evacuaseră în anii 1940-1941 şi se aflau în carantină. Comisia va cerceta 53 de persoane. La 8 aprilie 1945 un convoi de 42 români basarabeni pleacă de la Huşi la Iaşi-Ungheni pentru a fi transportaţi în U.R.S.S. Un nou convoi pleacă la 10 mai 1945.
În condiţiile unei economii de război, cum era România, la sfârşitul anului 1944 şi în prima jumătate a anului 1945, caracterizată prin orientarea întregii activităţi economice spre satisfacerea nevoilor frontului, populaţia era lipsită de bunuri de consum, iar statul nu avea osibilitatea unei aprovizionări eficiente. Stocul de cereale s-a epuizat rapid fără putinţa unui control, de aici rezultând o repartizare neraţională pe regiuni şi, implicit, apariţia unor zone cu un însemnat deficit de cereale, îndeosebi în Moldova. Marile centre urbane ale regiunii au avut şi ele de suferit datorită creşterii necontenite a preţurilor la produsele de primă necesitate. Astfel, preţul unui litru de ulei ajungea la 220 de lei în aprilie 1944 la 4500 de lei în iulie 1945 (pentru judeţul Baia), în timp ce 1 kg de zahăr cotat la 60 de lei în aprilie 1944 valora 6000 de lei în iulie 1945 (pentru judeţul Bacău). Inflaţia era galopantă, iar leul se devalorizase în limite greu de imaginat. Totul se calcula în milioane de lei. O cutie de chibrituri costa zeci de mii de lei, iar o pâine în Tecuci costa un milion de lei.
Conform informaţiilor de care dispunea Regionala Moldova a P.C.R., coeficientul de creştere a preţurilor, în perioada aprilie 1944-iulie 1945, a atins în judeţul Bacău 600%. O contribuţie substanţială la creşterea galopantă a inflaţiei a avut-o şi introducerea pe piaţă a rublei (o rublă pentru 100 lei) şi a leului comandamentului militar al trupelor sovietice, care echivala cu cinci lei româneşti.
Încercările autorităţilor române de a controla situaţia economică erau puternic grevate de obligaţiile impuse prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. La 9 noiembrie 1944, „Monitorul Oficial” publica un decret-lege privind restituirea bunurilor luate de pe teritoriul Uniunii Sovietice în termen de cinci zile, în condiţiile în care traficul feroviar în Moldova era grav afectat de lărgirea ecartamentului pe liniile principale.
De altminteri, situaţia Moldovei preocupa guvernul de la Bucureşti, motiv pentru care a luat fiinţă o Comisie interministerială prezidată de primul-ministru Nicolae Rădescu. La 25 decembrie 1944 se adoptă primele decizii în vederea depăşirii crizei hotărând, în primul rând, reglementarea situaţiei prefecţilor, primarilor şi funcţionarilor publici instalaţi prin forţă de comunişti sub protecţia directă a trupelor sovietice, mulţi dintre ei neavând studiile corespunzătoare posturilor ocupate abuziv. De asemenea, Comisia guvernamentală avea în vedere aprovizionarea populaţiei din această provincie cu cereale, material lemnos şi seminţe pentru însămânţările de primăvară.
Situaţia gravă din Moldova este relatată şi de raportul întocmit de locotenent-colonelul Masterson, membru al Misiunii militare britanice din Comisia Aliată de Control, după o călătorie de trei zile întreprinsă la mijlocul lunii decembrie 1944. ,, Prima noapte a fost petrecută la Râmnicu-Sărat, unde atmosfera era apăsătoare. După ora 18,30 totul era închis, iar oraşul cufundat în întuneric complet, străzile fiind practic goale. În mare, situaţia s-a repetat la Focşani, capitala judeţului Putna. Ziua, oraşul părea animat, cu magazinele bine aprovizionate şi o mulţime de ruşi pe străzi. Noaptea în schimb, totul era pustiu şi nimeni nu îndrăznea să iasă pe străzi după 19,30. Ultima zi a călătoriei, a însemnat eşecul de a ajunge la Bacău, punctul final al expediţiei fiind satul Făurei, de pe drumul Focşani-Mărăşeşti. Localitatea cu circa o sută de case, era complet părăsită, întrucât locuitorii fugiseră în munţi de teama jafurilor sovietice”. La conferinţa prefecţilor din Moldova şi Bucovina de Sud, din 15-16 februarie 1945, s-a subliniat faptul că devastările, foametea, tifosul exantematic, lipsa cerealelor, uneltelor, vitelor şi pământului erau cauzele dezastrului. Prefecţii instalaţi la intervenţia sovieticilor, solicitau, prin telegrama trimisă Regelui Mihai, reforma agrară imediată şi un guvern F.N.D.. Însă, sosirea primăverii anului 1945 şi instalarea cabinetului Groza au găsit aceeaşi situaţie economică gravă în această parte de ţară. ,, … Câmpiile sunt minate. Zilnic sunt victime…iar spitalele sunt pline de răniţi. Foametea seceră în fiecare zi sute de oameni. Tifosul face ravagii şi nu există nici un fel de medicamente, nu există medici la sate, care ar putea să le vină în ajutor….La Suceava ţăranii au refuzat să primească pământul confiscat pentru că nu au putere să-l muncească, n-au nici un fel de unelte” se arată într-un raport al Regionalei Moldova a Partidului Comunist din 24 martie 1945.
Dificultăţile autorităţilor româneşti, în sfera economică, erau amplificate, aşa cum s-a mai arătat, de solicitările sporite ale Moscovei. Pe de altă parte, politica brutală a Kremlinului continua prin sprijinirea ascensiunii la putere a comuniştilor români, cu preţul destabilizării situaţiei. Impactul asupra populaţiei s-a dovedit semnificativ. Buletinul Inspectoratului General al Jandarmeriei nr. 791/15 decembrie 1944 menţionează că primarul oraşului Tecuci nu distribuise raţiile de ulei decât locuitorilor care se înscriseseră în Uniunea Patrioţilor, organizaţie controlată de comunişti. Din cauza lipsurilor, se ajunsese la specula cu chibrituri, sare, petrol, şi sodă.
Într-un raport al Cercului Teritorial Tutova, din februarie 1945, se consemnase că 19 comune din acest judeţ erau contaminate de tifos exantematic, 63 cazuri de febră tifoidă şi scarlatină, iar în judeţul Fălciu se aflau alte asemenea cazuri grave. Pentru combaterea maladiilor infecţioase s-a constituit, în iunie 1945, un Comitet civilo-militar al judeţului Vaslui. S-au format trenuri sanitare pe itinerariile Bârlad-Crasna-Vaslui, aşa încât cei peste 100 de medici şi personal auxiliar să aibă posibilitatea să se deplaseze cu căruţele pentru dezinfecţii şi asistenţă sanitară în comunele depărtate de cale ferată.
Aşadar, se poate aprecia, pe baza celor prezentate, că starea generală ţării se degrada continuu, îndeosebi în Moldova ca urmare a faptului că această regiune fusese teatru de război, dar şi a înapoierii economice, a profilului agrar al zonei, a dezorganizării teritoriului. La aceasta se adaugă ingerinţa sovieticilor şi asaltul comuniştilor asupra autorităţilor care s-a înfăptuit mai devreme, accentuând procesul de ruinare a zonei.
Desigur, unele din investigaţiile realizate asupra acelor ani trebuie adâncite şi nuanţate prin cercetări ulterioare care să releve situaţia dramatică prin care trecea această regiune, deoarece consecinţele războiului s-au resimţit mai puternic decât în restul ţării, iar Moldova a reprezentat în acei ani întruchiparea „durerilor înăbuşite” şi a experimentelor politice comuniste care se profilau la orizont.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
Bibliografie selectivă
D. J. A.N Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Suceava, Vrancea, Vaslui, Fondul Prefecturii.
Mihai Irimiea, 23 August 1944. Consecinţe economice, Ploieşti, 2002.
Romulus Cordescu, în vol. Liviu Vălenaş, În culisele negocierilor cu Uniunea Sovietică, 1934-1947.Convorbiri cu Alexandru Danielopol, Bucureşti, 2001.
Marin Radu Mocanu (coord.), România şi Armistiţiul cu Naţiunile Unite. Documente, vol II, Arhivele Naţionale, Bucureşti, 1995,
Flori Stănescu, Dragoş Zamfirescu, Ocupaţia sovietică în România. Documente 1944-1946, Bucureşti,1998.
