Canotoarele noastre, aur pe linie la Campionatul Mondial U19 din Canada: Bianca Ifteni la simplu vâsle, iar Bianca Drăghici la patru rame!

0

Rezultate extraordinare obținute de cele două canotoare din județ care au reprezentat România la Campionatul Mondial Under 19, din Canada! Ambele sportive au reușit să cucerească titlul mondial și medalia de aur: Bianca Ifteni, din comuna Pădureni, în proba de simplu vâsle (JW1x), în timp ce Bianca Drăghici, din Ivești, în proba de patru rame (JW4-).

Între 18-25 august, Lacul Martindale din localitatea Port Dalhousie, aflat lângă orașul St. Catharines, din Canada, a găzduit Campionatul Mondial de Canotaj pentru Seniori, Tineret și Juniori (The World Rowing Senior, Under 23 and Under 19 Championships). În total, la cele trei campionate au concurat circa 450 de echipaje din 48 de țări, însumând aproape 1.200 de sportivi.

România a avut înscrise 13 echipaje (feminin și masculin), cu un total de 42 de canotori, respectiv șase echipaje la U19, șase la U23 și unul la Seniori. În final, canotorii români au cucerit șapte medalii de aur, rezultatul extraordinar plasând România pe primul loc în clasamentul statelor participante. Pe locul II s-a situat Marea Britanie, cu 12 medalii (6 de aur, 5 de argint și 1 de bronz), iar pe locul III s-a clasat Germania, cu 16 medalii (5 de aur, 3 de argint și 8 de bronz).

Județul Vaslui a fost reprezentat de două canotoare, în speță Bianca Camelia Ifteni (17 ani, născută pe 6 octombrie 2006 în comuna Pădureni), legitimată la CSM Călărași, și Bianca Elena Drăghici (18 ani, născută pe 18 iunie 2006 în comuna Ivești), legitimată la CS „Ceahlăul” Piatra Neamț.

Bianca Ifteni a concurat în proba de simplu vâsle feminin (JW1x) și a reușit să facă un concurs excelent, atât în calificările de miercuri, 21 august, când a avut cel mai bun timp, cât și în semifinala A, de sâmbătă, 24 august, când s-a clasat tot pe locul I, și a fost propulsată în finala A, desfășurată duminică, 25 august, de la ora 21.39. Așa se face că vasluianca a reușit să treacă prima linia de sosire, cucerind astfel medalia de aur și titlul de campioană mondială de junioare cu timpul de 08:22.63. A fost urmată de ambarcațiunile din Africa de Sud (timp 08:26.34 – argint), Germania (timp 08:29.09 – bronz), Austria (timp – 08:33.61), Brazilia (timp – 08:41.34) și China (timp – 08:55.33).

La rândul său, Bianca Drăghici a concurat în proba de patru rame feminin (JW4-), alături de alte trei canotoare din țară, respectiv Ionela Elena Scutaru, Adina Alexandra Florea și Stejara Olariu. În calificările de joi, 22 august, acestea au terminat pe locul II, așa că au fost nevoite să intre la recalificări, cursă ce a avut loc vineri, 23 august. De această dată, cele patru fete au făcut o cursă fantastică, ajungând primele la linia de sosire, așa că au mers în finala A, de duminică, 25 august, programată pentru ora 19.27. Și de această dată, cele patru sportive s-au mobilizat exemplar și au plutit pe apă, reușind să se claseze pe primul loc și cucerind titlul mondial și o binemeritată medalie de aur, cu timpul 07:06.42. Podiumul a fost completat de Marea Britanie (timp 07:08.71 – argint) și Cehia (timp 07:10.69 – bronz). Au urmat echipajele din Franța (timp – 07:15.04), Germania (timp – 07:19.95) și Noua Zeelandă (timp – 07:21.17).