Pentru a-și respecta promisiunea de la începutul anului școlar 2022-2023, primarul Negreștiului l-a angajat, pe durata verii, pe șeful de promoție al Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești. Proaspătul absolvent va lucra pe postul de consilier personal al edilului șef.

Așa cum a procedat și în 2023, după terminarea anului școlar, Cristinel Rusu, primarul orașului Negrești, l-a angajat pe șeful de promoție al Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” din localitate pe post de consilier personal. Edilul șef a luat această decizie pentru a-și onora promisiunea făcută la începutul anului școlar 2022-2023, când a anunțat că, în fiecare an, șeful de promoție al liceului va fi angajat pe perioada verii, între liceu și facultate.
„Astăzi (miercuri, 10 iulie, n.r.), am semnat dispoziția de numire în funcție a domnului Donea Gabriel-Sebastian, acesta fiind al doilea șef de promoție angajat. Prin fișa de post, Sebastian are atribuții în domeniul integrării tinerilor în comunitatea negreșteană, cele mai importante fiind: • identificarea problemelor specifice ale tinerilor din comunitate și oferirea de soluții viabile de a le aborda; • inițiative pentru susținerea educației, ocupării forței de muncă, antreprenoriatului și implicării active a tinerilor în comunitate; • inițierea de activități și programe destinate tinerilor; • dezvoltarea și menținerea relațiilor de colaborare cu organizațiile de tineret din comunitate; • se asigură că vocea tinerilor este luată în considerare în procesul decizional, etc.”, a anunțat primarul Rusu prin intermediul contului său de socializare.
Edilul spune că, din toamnă, după terminarea acestei experiențe unice, Sebastian dorește să urmeze cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.










