Județul Vaslui, pe ultimele locuri în clasamentul național la Titularizare!

1

Doar 37,5% dintre cadrele didactice vasluiene care au participat la proba scrisă a Titularizării 2024 au reușit să obțină medii mai mari de 7.00, Vasluiul situându-se pe locul 31 în clasamentul național. Din păcate, în acest an, niciunul dintre candidații din județ nu a obținut media 10.

Titularizarea 2024 s-a încheiat, iar conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui nu are niciun motiv de satisfacție. Doar 37,5% dintre cei 515 candidați care au susținut, pe 17 iulie, proba scrisă la concursul de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitar din județul Vaslui au reușit să obțină medii peste 7.00, județul nostru situându-se, astfel, spre coada clasamentului național. Mai exact, pe locul 31. Vorbim despre 193 de candidați care au primit note cuprinse între 7,00 – 9,99. Alți 121 de candidați au primit note cuprinse între 1,01 – 4,99, iar 201 de candidați au primit note între 5,00 – 6,99.

Mai slabi decât profesorii din județul nostru au fost cei din județele Călărași – promovare 23,7%, Tulcea – 28,1%, Teleorman – 28,5%, Ialomița – 28,6%, Mehedinți – 29,1%, Olt – 29,8%, Caraș Severin – 31,4%, Satu Mare – 31,5%, Giurgiu – 35,2%, Arad – 37,1% și Argeș – 37,3%.

Un procent ceva mai mare de promovare s-a obținut în cazul absolvenților din seria curentă, respectiv 43,9%, rezultatul plasând județul Vaslui printre primele locuri la nivel național.

În topul județelor cu cele mai multe medii peste 7 la Titularizarea 2024 se află județele Gorj – 46,5%, Prahova – 44,7%, Dolj – 44,4%, Bihor – 44,3%, Vâlcea – 44,0%, Sibiu – 43,7% și Dâmbovița – 43,2%.

Potrivit metodologiei, pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

De menționat că, în județul Vaslui, proba scrisă la Titularizare s-a susținut la centrele de examen de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui și Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui.

Contestațiile au putut fi depuse, pe 23 iulie, la sediul ISJ Vaslui sau transmise prin mijloace electronice, până la ora 21.00, dar și astăzi, 24 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se afișează în data de 31 iulie.

1 COMENTARIU

  1. Este dezamăgitor să vedem județul Vaslui pe ultimele locuri în clasamentul național la Titularizare. Cum poate să fie explicat acest procent atât de mic de promovare și lipsa totală a notelor de 10? Ce măsuri ar trebui luate pentru a îmbunătăți pregătirea și performanța cadrelor didactice în această zonă? Este clar că există o problemă profundă care necesită atenție urgentă, atât în formarea profesională, cât și în resursele oferite cadrelor didactice. Ce soluții concrete pot fi implementate pentru a schimba această tendință negativă?

Comentariile sunt închise.