Ca în fiecare an, și în 2024, pe data de 14 iulie, Academia Bârlădeană a sărbătorit Ziua națională a Franței. Pe lângă surprizele pregătite de conducerea instituției, participanții au avut parte și de lansarea unui nou număr al revistei „Francofilie Roumaine”. De asemenea, Departamentul de Francofonie al Academiei Bârlădene a oferit Diploma de Excelență pentru promovarea limbii și culturii franceze unui bârlădean (de obicei, profesor) cu merite deosebite. Ziua s-a terminat în grădina unor oameni cu suflet mare, la o mică șuetă, unde s-a cântat și s-a vorbit franțuzește.

„Sărbătorim, la fiecare 14 iulie, nu doar Franța, cu valorile ei culturale și spirituale, ci și OMUL care clădește, cu neobosire, cadrul în care acestea sunt transmise în orașul nostru. Cadrul este Departamentul de Francofonie al Academiei Bârlădene iar omul – profesoara Elena Popoiu. Comunitatea francofonă bârlădeană există și crește, pentru că se adună în jurul acestei personalități care o construiește, benevol, cu pasiune și consecvență, de peste 15 ani. Doamna profesoară Elena Popoiu ne arată că menirea unui profesor nu se măsoară în ani petrecuți la catedră, nu încetează odată cu ieșirea la pensie și nici nu poate fi remunerată de toți banii din lume! Ea se trăiește și se transmite în cel mai autentic mod, printr-un singur limbaj, cel al iubirii de oameni și al respectului față de profesia aleasă! Vive la France et Joyeux anniversaire, Madame professeur!”, este mesajul transmis de conducerea Academiei Bârlădene prin intermediul paginii oficiale de socializare a instituției.
Astfel, programul manifestărilor aniversare a debutat cu un eveniment editorial: lansarea cărții „Charles Baudelaire”, volumele I și II, ediție bilingvă alcătuită de Simona Modreanu. Profesoara Elena Popoiu a prezentat lucrarea, impresionantă prin anvergura științifică, prin profunzimea și subtilitatea studiului introductiv al îngrijitoarei ediției, profesor universitar Simona Modreanu, prin eleganța grafică – în stilul colecției Pléiade a editurii pariziene Gallimard – a celor două volume, care însumează peste trei mii de pagini. A urmat un microrecital poetic Charles Baudelaire, susținut de poeta Ioana Dor.
„Bucuria de a vorbi despre aceste prețioase volume răsfoindu-le o datorăm generoaselor contribuții ale următorilor francofili: Otilia Vîrvorea, Mirela Chicoș, Ioana Dor, Mariana Brăescu, Elena Popoiu și Vasile Pintilie. Al doilea moment important al reuniunii l-a constituit lansarea revistei «Francophilie Roumaine/2024». Au prezentat-o, verbal și vizual, Elena Popoiu și Mihaela Chifani. A fost menționat întregul colegiu redacțional al revistei, tipărite în acest an cu sprijinul membrilor Academiei Bârlădene. Au avut intervenții Mirela Chicoș și Valeriu Arnăutu”, se mai arată în postarea făcută de conducerea Academiei Bârlădene.
Diploma pentru Excelență în Francofonie pe anul 2024 a fost conferită profesorilor și elevilor Colegiului Național „,Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.











