O medalie de bronz și două mențiuni pentru bârlădenii olimpici la Astronomie

0

Trei din cei opt elevi din Bârlad care au reprezentat județul la etapa națională a olimpiadei de Astronomie și Astrofizică de la Iași s-au întors acasă cu o medalie de bronz și două mențiuni de onoare.

Pe 1 iunie, au fost făcute publice rezultatele la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică (ONAA) organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași și desfășurată între 24-29 mai, în municipiul Iași. Județul Vaslui a fost reprezentat de opt participanți, respectiv șase elevi din clasele V-VI, care au concurat la categoria Juniori 1, și doi elevi din clasele VII-X, care au concurat la categoria Seniori 1. Șase dintre elevi învață la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, iar doi învață la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad.

Astfel, la Seniori 1, județul a fost reprezentat de următorii astronomi: Beatrice-Andreea Dumitriu și Ștefan Năstase, elevi în clasa a X-a la Colegiul „Codreanu”, iar la Juniori 1 de următorii elevi: Vlad Păduraru (clasa a VI-a), Petru Vlad Munteanu (clasa VI-a), Alessia Osoianu (clasa VI-a), Nectaria Crețu (clasa V-a), elevi la Colegiul „Codreanu”, Ana Chiriac (clasa VI-a) și Anastasia Chiriac (clasa a V-a), de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”.

Dintre aceștia, șapte elevi se pregătesc în cadrul Centrului Județean de Excelență Vaslui. Pregătirea teoretică este asigurată de profesorii Ecaterina Aurica Angheluță și Cătălin Daniel Angheluță, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, iar cea practică de muzeograful Ciprian Vîntdevară, de la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad. Elevul Petru Vlad Munteanu este pregătit în cadrul Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad, de către profesorul Ioan Adam.

Rezultate deosebite au obținut elevii: Vlad Păduraru – medalie de bronz la secțiunea Juniori 1, Petru Vlad Munteanu – mențiune de onoare la secțiunea Juniori 1 și Beatrice Andreea Dumitriu – menține de onoare la secțiunea Seniori 1. Elevii au fost însoțiți de profesorul Cristian Barbărasă.

„ONAA a fost pasul spre atingerea unui vis. A fost o experiență unică și frumoasă, plină de emoții și satisfacții. Cu siguranță, voi merge înainte pentru a putea cunoaște mai adânc misterele spațiului cosmic, deoarece m-a fascinat dintotdeauna cunoașterea infinitului. Mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit să ajung până aici, în special profesorilor Ecaterina și Cătălin Angheluță, muzeografului Ciprian Vîntdevară și părinților mei, alături de care voi continua această cale”, a declarat Vlad Păduraru, câștigătorul medaliei de bronz.

„Deşi este al treilea an în care particip, ONAA este întotdeauna o experienţă inedită pentru mine. Anul acesta, olimpiada a fost găzduită de Iaşi, un oraş foarte drag mie. Astfel, am avut ocazia să îl explorez mai bine, locuind în el timp de șase zile şi având ocazia de a vizita pentru prima dată Teatrul Naţional şi Palatul Culturii. Un alt lucru care a făcut experienţa ONAA memorabilă au fost oamenii pe care i-am întâlnit acolo. Am avut ocazia să vorbesc cu persoane pasionate de același subiect ca mine şi, mai mult decât atât, să leg prietenii cu persoane din toate colţurile ţării. Cât despre probe, acestea au fost în număr de patru: teoretică, analiză de date, hartă mută și observatională. Se poate observa faptul că Astronomia din România este în creştere ca popularitate doar privind subiectele, care au devenit mai variate şi mai creativ formulate. În concluzie, olimpiada din acest an a fost o oportunitate de a cunoaşte oameni noi şi de a deveni şi mai pasionaţi si curioşi despre misterele pe care le ascunde Universul”, a declarat Beatrice Andreea Dumitriu, câștigătoarea mențiunii de onoare, secțiunea S1.

„A fost foarte interesant, am cunoscut prieteni noi și am aflat cum sunt subiectele la această etapă a olimpiadei. Dar nu mi-a plăcut faptul că au fost întrebări care nu intrau în programa de la Juniori 1”, a spus Petru Vlad Munteanu, cel care a obținut mențiune de onoare la secțiunea J1.