Dintre cei 696 de persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Vaslui 571 au depus cereri pentru a vota la alegerile locale și europarlamentare de duminică.

Doar unul dintre cei 571 de deținuți aflați în Penitenciarul Vaslui care au făcut cereri către conducere pentru a vota duminică a cerut să voteze și la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, pe lângă cele pentru desemnarea membrilor din România în Parlamentul European, în vreme ce restul vor vota doar pentru alegerile europarlamentare.
„Din totalul celor 696 de persoane private de libertate vor vota 571. Un număr de 95 de persoane nu şi-au manifestat dorinţa de a participa la alegeri, iar 35 nu au acest drept”, a declarat Oana Stroi, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Vaslui.
Informațiile cu deținuții care și-au exprimat dorința de a vota au fost trimise către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care le va transmite Biroului Electoral, urmând ca instituția să deplaseze la penitenciar o urnă mobilă.









