Viteza și alcoolul, „pasiunile” șoferilor vasluieni

0

Din cele 300 de vehicule oprite și cei 270 de șoferi legitimați în weekendul trecut, polițiștii vasluieni au reținut nu mai puțin de 62 de permise de conducere, 32 pentru depășirea limitei legale de viteză și 7 pentru conducerea sub influența alcoolului.

În cele două zile de weekend, 9-10 martie 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au instituit 45 de filtre rutiere, la care au participat peste 65 de polițiști, verificând peste 300 de vehicule și legitimând peste 270 de persoane. Au fost testați alcoolscopic 182 de conducători de vehicule, pentru 10 fiind derulate testări pentru stabilirea indiciilor cu privire la posibila prezența a substanțelor psihoactive în organism.

În urma neregulilor constatate, polițiștii vasluieni au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și legislației conexe, în valoare de peste 200.000 de lei.

A fost constatată săvârșirea a 4 infracțiuni (din care 1 la regimul rutier) și au fost reținute 62 de permise de conducere, 32 pentru depășirea limitei legale de viteză, și 7 pentru conducerea sub influența alcoolului, ca și 6 certificate de înmatriculare.

„Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, care a promis că activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei, cât și pe cel al nopții.

„Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană! De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule! Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public! Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare! Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate! Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare! Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor”, sunt sfaturile polițiștilor adresate conducătorilor auto, polițiștii recomandându-le și pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

Bicicliștii sunt sfătuiți și ei de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

„Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor”, a mai transmis IPJ.