Noi investiții finanțate prin Programul „Anghel Saligny” în două comune vasluiene

0

Locuitorii din două comune vasluiene se vor bucura de condiții de trai mai bune, întrucât, în viitorul apropiat, vor fi implementate două obiective de investiții cu fonduri europene. Vorbim despre comunele Ivești și Albești, unde vor fi realizate proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere și înființarea rețelei de canalizare. 

În primă fază, zilele trecute, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat contractele de finanțare pentru respectivele investiții, ce vor primi fonduri necesare implementării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Cele două investiții sunt:

• Modernizare străzi în sat Ivești, comuna Ivești – valoare 6.518.326,92 lei;

• Înființare rețea de canalizare în comuna Albești – valoare 22.634.519 lei. 

Pe lângă cele două contracte de finanțare ce vizează județul Vaslui, ministrul Veștea a semnat, tot în ultimele zile, încă 35 de contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare totală de 337.577.962,98 de lei. Acestea au în vedere modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, lucrări de amenajare urbanistică, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 kilometri de rețele de alimentare cu apă, 17.000 kilometri de rețele de canalizare, 2.000 kilometri de drumuri județene și 15.000 kilometri de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.