De la începutul acestui an, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), partid politic parlamentar din România ce a fost înființat în anul 2015, are reprezentare și în Bârlad. Anunțul a fost făcut prin intermediul paginii oficiale de socializare a formațiunii politice de la nivel central, care a adus la cunoștință membrilor și simpatizanților din întreaga țară că Organizația Municipală a PUSL Bârlad a fost constituită de Ella Pintilei, președintele Filialei Județene a PUSL Vaslui.

„PUSL este partidul tuturor cetățenilor români care împărtășesc valori umaniste. Avem nevoie de organizații puternice în toate județele. Soluțiile la problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi le putem găsi doar împreună, luptând pentru a promova politici publice bazate pe valorile umaniste, cu Demnitate, Onoare și Curaj”, a declarat Ella Pintilei, liderul județean al PUSL Vaslui.
În urma ședinței de constituire, președintele pe Bârlad a fost ales inginerul Marius Iamandi-Răianu, până de curând liderul Organizației Municipale Bârlad a Partidului Pro România. Acesta își propune ca, la alegerile locale din toamnă, să obțină un scor bun, care să-i aducă măcar 2-3 consilieri locali.
Partidul Umanist Social Liberal a fost înființat în anul 2015, de către membrii Partidului Conservator care nu erau de acord cu fuziunea cu Partidul Liberal Reformator, condus de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu. Potrivit paginii de internet a formațiunii, fondatorul doctrinei umaniste este Dan Voiculescu, iar președinte executiv al PUSL România este Cristian Popescu Piedone.
Partidul are trei deputați, respectiv Grațiela Gavrilescu, Steluța Gustica Cătăniciu și Vlad Popescu Piedone, dar și pe europarlamentarul Maria Grapini.









