O scară de bloc s-a umplut de fum, locatarii s-au panicat

0

Locatarii unei scări de bloc de pe strada Feroviari a municipiului Vaslui au tras o mare spaimă după ce casa scării și apartamentele lor s-au umplut de fum. Cauza, detectată de pompierii chemați prin 112, a fost un incendiu în sufrageria unui apartament de la parter.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit, ieri după-amiază, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, în blocul 358 de pe strada Feroviari.

Incendiul a fost sesizat de locatari la numărul unic pentru situații de urgență, 112, după ce mai mulți dintre cei care locuiesc pe scară respectivă au constatat că apartamentele sunt inundate cu fum prin gurile de aerisire.

„La sosirea echipajelor de intervenție, scara blocului era inundată cu fum, asemenea mai multor locuințe. Pompierii au verificat mai multe apartamente până să afle de unde se degaja fumul.În cele din urmă, incendiul a fost depistat în sufrageria unui apartament aflat la parterul imobilului. Focul ardea mocnit și a fost localizat în câteva minute. Nu au fost înregistrate persoane rănite sau intoxicate cu monoxid de carbon ori alte gaze toxice”, au transmis pompierii.

Ei au constatat, la finalul intervenției, că în incendiu au ars două canapele și un televizor, fiind degradată tencuiala pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu închis (proprietarul apartamentului a uitat o lumânare aprinsă în sufragerie, după care a plecat de acasă).