În a treia zi de Crăciun, Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorita râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arăta semne mari în popor creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Ştefan, iudeu de neam, primul care a vestit şi mărturisit credința în Hristos, devenind astfel şi primul martir al Bisericii. Numele său este de origine greacă, Stephanos, fiind tălmăcit drept „coroană”, ,,ghirlandă”, ,,cunună”.
Sfântul Ștefan, a fost asemenea cu apostolii. Tămăduia bolnavii doar punând mâinile peste ei îi tămăduia fără a cere vre-o plată.
Sfântul Ștefan a fost primul mucenic şi unul dintre cei șapte diaconi aleși, din rândul evreilor eleniști, de către Sfinții Apostoli din Ierusalim, din motive pastoral misionare. A ajutat la împărțirea zilnică a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. A fost cel dintâi care a vestit și mărturisit credința în Hristos.
Fiind binecuvântat de Dumnezeu cu harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mania evreilor, care l-au pârât autorităților. Chemat la judecata în fata Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, ca hulește și că defăima Legea lui Moise. La acea vreme, blasfemia se pedepsea cu moartea prin lapidare. El a fost condamnat la moarte în anul 33, în valea lui Iosafat – care se găseşte între Eleon și Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, unde pe malul acelui pârâu se găseau mulțime de pietre. Acest martiriu a deschis drumul unui impresionant şir de martiri creştini pedepsiţi pentru credinţa lor. În timp ce pietrele îl loveau, Ștefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Sacrificiul lui a dat roade imediat. Tânărul care păzea hainele lapidatorilor a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat și a devenit Apostolul Pavel.
Cei care erau ucişi cu pietre nu aveau dreptul de a fi înmormântaţi în cavoul familiei, trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. La descoperirea moaștelor sfântului Ștefan, pe mormântul său a fost scris ,,chiliel”, care în limbă ebraică se tălmăcește ,,cunună”, deoarece el a primit, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.
După mulți ani, binecredincioasa Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic, venind la Ierusalim, în locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan cu, a zidit o biserică preafrumoasă în numele și în cinstea lui Hristos Dumnezeu.
Potrivit tradiției populare, închinarea la icoana Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, ajută pe cei bolnavi dar și pe cei care au un conflict cu alte persoane și mediază împăcarea cu aceștia. Se dăruiește o candela aprinsa sau o icoană cu Sfântul Ștefan pentru sporul casei și pentru sănătatea apropiaților.
În unele zone din țară se prepară pâinile lui Ştefan, care sunt de formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Sunt unse cu miere și nucă pisată. Aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce sunt sfințite la slujba de la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.
Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ștefan, dar este ținută de către toți românii deoarece mulți dintre ei poartă cu mândrie numele Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arata semne mari în popor.
La slujba de Sfântul Ștefan sunt pomeniți cei care au murit în împrejurări dramatice și se dă de pomană celor care poartă numele sfântului.
La mulți ani tuturor celor care poartă numele sfântului Ștefan.
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Arthur Gorovei. – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura, Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, vol. II”, editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură
Naţională”, 2001.
– Tudor Pamfile, ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
