„Pentru al treilea an la rând, Vasluiul, prin tinerii săi, participă la competiția „Capitala tineretului din România” și sunt șanse mari să câștigăm titlul pentru anul 2025. Pornită de la o dorință, o emoție și o bucurie, mișcarea de tineret din Vaslui a devenit o stare, un fenomen care a generat în acești ani credința că Vasluiul merge mai departe. Datorită visului și inițiativei care le aparțin în totalitate, a motivației de care dau dovadă pentru ca viitorul tinerilor în acest oraș să fie mai bun, mai ofertant, trebuie să facem cu toții front comun astfel încât Vasluiul să întinerească prin ei, cu ei și pentru noi toți”, transmite USR Vaslui printr-un comunicat de presă.

„Nu am avut nici cea mai mică intenție de ezitare atunci când i-am întâlnit prima dată pe acești tineri și mi-au prezentat proiectul. Ioan, Denisa, Teodora, Elisa, Răzvan, Ioana sunt energia acestui proiect, sunt câțiva dintre cei care ne-au făcut să gândim și noi viitorul altfel, care au schimbat experiențe și mentalități, care au pus municipiul Vaslui pe un loc onorant pe harta țării. Prin ei Vasluiul a devenit un loc al viselor frumoase, un loc al planurilor îndrăznețe, al perspectivelor multiple și variate, un loc în care s-a confirmat că tinerețea poate fi la ea acasă. Ne bucură să aflăm că împărtășim același entuziasm pentru cauzele tinerilor și ne-am bucura și mai tare dacă vom câștiga!”, spune viceprimarul Cătălin-Emil Mîndru, președintele filialei locale USR Vaslui.
„Beneficiile implicării acestor tineri vasluieni în competiție sunt multiple. Consistența și continuitatea acțiunilor vor transforma în bine societatea vasluiană. O eventuală victorie în această competiție ar fi o confirmare a calității comunității tinerilor din Vaslui, ar fi deschise noi posibilități de explorare a oportunităților, de colaborare, de transformare a orașului. Mișcarea acestor tineri – denumită „Vaslui, #întinerEȘTI!” – este un catalizator pentru autorități, antreprenori și întreaga comunitate, iar obiectivul lor, așa cum și l-au declarat, este de a „propune o evoluție de la mentalitatea de victime ale sistemului la cetățeni activi și arhitecți ai propriilor vieți”!”, se arată în același comunicat al USR, filiala locală Vaslui.
„Dacă Vasluiul ar deveni Capitala Tineretului, toată comunitatea noastră va avea de câștigat”, mai spune Cătălin-Emil Mîndru. „Trebuie să înțelegem că Vasluiul funcționează ca un întreg: toate categoriile sociale și de vârstă fac parte din acest mecanism care se numește viața unui oraș. Proiecte și finanțări mai multe înseamnă o contribuție în plus la tot ceea ce facem în ideea unei vieți mai bune pentru toți vasluienii”.
„Suntem alături de delegația vasluiană care se află la Târgu Jiu, știm și simțim că veți aduce titlul acasă. Tenacitatea voastră ne obligă să muncim alături de voi, să vă susținem pentru succesul mișcării „Vaslui, întinerEȘTI!” și pentru un viitor sustenabil al orașului. Respect și mult succes, tineri vasluieni!”, este mesajul USR Vaslui.











