După cea de-a șasea campanie umanitară de donare de sânge desfășurată, săptămâna trecută, la Protopopiatul Huși, reprezentanții Episcopiei Huși anunță o nouă astfel de acțiune în aceeași locație, la jumătarea lunii noiembrie. Și de această dată, îi îndeamnă pe hușeni să se mobilieze pentru a salva vieți.

„Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, la sediul Protopopiatului Huși s-a desfășurat marți, 31 octombrie, o nouă campanie umanitară de donare de sânge. La această acțiune au participat persoane din municipiul Huși și din localitățile limitrofe. Activitatea a fost posibilă cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bârlad. Hușenii cu spirit civic sunt așteptați și pe data de 14 noiembrie, între orele 08.00-11.00, când va avea loc următoarea campanie de donare de sânge la sediul Protopopiatului Huși”, au precizat reprezentații Episcopiei.
Aceștia le reamintesc donatorilor principalele condiții pentru a putea dona sânge: • vârsta trebuie să fie cuprinsă între 18-50 ani; • greutatea: bărbați – 65 kg și femei – 60 kg; • persoana trebuie să fie sănătoasă, fără antecedente de hipertensiune arterială, angină pectorală, hipotensiune arterială, diabet zaharat, sindrom febril, să nu se afle sub tratament medicamentos, epilepsie, boli psihice, transfuzii în antecedente, neoplasm, pierderi de cunoștință, intervenții chirurgicale recente.
Pregătirea pentru donare: • cu 24 de ore înainte de donare nu se consumă alcool și grăsimi, iar donatorul trebuie să se odihnească cel puțin 8 ore; • în ziua donării (înainte) se poate consuma un ceai dulce, o cafea, covrigi, dulceață, miere de albine; • nu se fumează înainte de donare și după donare (o oră); • donatorul trebuie să prezinte cartea de identitate sau pașaportul.










