Canotoarele Adriana Adam și Iuliana Buhuș, nominalizate la Premiul „Mari sportivi 2023”

0

Două dintre cele mai valoroase canotoare ale județului Vaslui, în speță Iuliana Buhuș și Adriana Ailincăi (căsătorită Adam), se numără printre sportivii români nominalizați la Gala „Mari sportivi 2023”, organizată de ProSport în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Cele două au fost nominalizate la Trofeul „Mari sportivi 2023”, alături de celelalte șapte colege din barca de opt rame plus cârmaci (8+1).

După ce, pe 1 noiembrie, oficialii World Rowing (Federația Internațională de Canotaj), au anunțat finaliștii la „World Rowing Awards 2023” (Premiile Canotajului Mondial 2023), la categoria „Echipajul feminin al anului” numărându-se și două canotoare din județ, iată că, pe 22 noiembrie, aceleași fete figurează printre nominalizați și la Gala „Mari sportivi 2023”, organizată de ProSport în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Este vorba despre Iuliana Buhuș (28 ani, din comuna Alexandru Vlahuță, legitimată la CS Dinamo București) și Adriana Ailincăi (căsătorită Adam, 24 ani, din comuna Văleni, legitimată la CSM Călărași). Acestea sunt nominalizate, alături de celelalte șapte colege ale ambarcațiunii de opt rame plus cârmaci (8+1), în speță Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Mădălina Bereș, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș și Victoria-Ștefania Petreanu, la premiul „Mari sportivi 2023”.

„ProSport continuă să dezvăluie numele sportivelor extraordinare nominalizate pentru prestigiosul premiu «Mari sportivi 2023», care va fi acordat în cadrul Galei «Mari Sportivi 2023”! Fetele de la canotaj au strălucit în 2023 și s-au calificat pentru Jocurile Olimpice de la Paris, reprezentând cu mândrie România în competițiile internaționale. (…) Această echipă excepțională s-a impus la Campionatul Mondial de la Belgrad și și-a asigurat locul la Jocurile Olimpice de la Paris 2024! Fetele s-au impus cu timpul de 06 min 01 sec 28/100! Performanța lor remarcabilă și angajamentul lor față de sportul de echipă le fac demne de aprecierea și recunoașterea noastră”, au anunțat, ieri, oficialii ProSport, organizatorii Galei.

Evenimentul va avea loc pe 30 noiembrie, începând cu ora 19.00, și va fi transmis pe site-ul de știri sportive ProSport (https://www.prosport.ro/) și pe canalul de YouTube al site-ului.