La sfârșitul acestei săptămâni, municipiul Vaslui va fi gazda celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Eparhia Hușilor, eveniment care se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Sute de tineri de pe cuprinsul întregii Eparhii Huși se vor reuni sâmbătă pentru cea de-a V-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Vaslui (ITOV). Pentru buna organizare a evenimentului pe parcursul întregii zile s-au implicat aproximativ 100 de voluntari.
Participanții vor beneficia de un program complex, cu manifestări cultural-educative (conferința susținută de Pr. Răzvan Ionescu; ateliere de comunicare în Parcul Copou) și artistice (concert tradițional). Evenimentul va avea tema: „Swipe and Scroll vs timpul de calitate petrecut în Biserica lui Hristos – o invitație de suflet pentru tânărul de azi”.
Ziua va începe cu Sfânta Liturghie, oficiată, începând cu ora 07.00, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui.
Deschiderea oficială ITOV 2023 va avea loc la ora 10.30, în Parcul Copou din Vaslui.
Va urma apoi Conferința susținută de părintele Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris și paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Parascheva și Sf. Genoveva” din Paris (intrarea liberă). Conferința va fi transmisă live pe pagina www.facebook.com/episcopiahusilor.ro.
Atelierele de comunicare pe baza temei conferinței se vor desfășura tot în parcul Copou, începând cu ora 14.00.
De la ora 17.00, în aceeași locație, va avea loc Spectacolul tradițional susținut de Fetele din Botoșani și de solistele Teodora Panainte, Ioana Denisa Cramba și Ioana Stoleru.
După Concert și cuvântul de final al Părintelui Episcop Ignatie, va urma „Marșul Tineretului” pe traseul: Parcul Copou – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Bulevardul „Ștefan cel Mare” – Crucea Gării – Sensul giratoriu OMV – Sala Sporturilor.
Evenimentul este organizat de Episcopia Hușilor și Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, fiind cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.










