CSM Vaslui, optimism la debutul în Liga a III-a

0

Jucătorii de la CSM Vaslui, ca și cei din staful tehnic, sunt optimiști la deputul echipei în Liga a-III-a, care va avea loc vineri, 25 august 2023, pe stadionul Aerostat Bacău, în companiei echipei cu același nume.

După un sezon extraordinar în Liga 4 și după ce a câștigat, în această vară, ambele meciuri din barajului de promovare cu Moldova Cristești, scor general 7-3, CSM Vaslui se pregătește pentru primul sezon în Liga a III-a, pe care o abordează cu optimism și încredere.

Vineri, 25 august 2023, echipa vasluiană va debuta pe stadionul din Bacău Aerostat într-un meci cu echipa locală cu același nume.

„Consider că avem un început greu de campionat, dar cum altfel să îți vezi nivelul? Am încredere în grupul nostru, în cei doi colaboratori ai mei și sunt convins că nu ne vom face de râs, indiferent de adversar. Avem în lot jucători cu experiență la nivelul ligii 3 și vom reuși ca experiența lor să îi ajute și pe cei tineri”, a declarat Ionuț Petricenco, directorul sportiv al CSM Vaslui.