Atletul Aurel Aniță, din Bârlad, triplu campion național la 68 de ani

0

Bârlădeanul Aurel Aniță, trecut de mult de prima tinerețe, a cucerit, zilele trecute, nu mai puțin de trei titluri de campion național la probele de 1.500 metri, 2.000 metri obstacole și 300 metri garduri. Performanța a fost reușită în cadrul Campionatului Național de Atletism Masters, dedicat veteranilor acestui sport, la categoria de vârstă + 65 ani.

Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București a găzduit, între 19-20 august, o nouă ediție a Campionatului Național de Atletism în aer liber Masters. Competiția a fost organizată de Federația Română de Atletism și Comisia atleților Masters și s-a adresat sportivilor care au depășit vârsta Senioratului și veteranilor, adică de la 35 de ani în sus.

Campionatul s-a desfășurat la feminin și masculin, pe mai multe categorii de vârstă (+ 35 ani, + 40 ani, + 45 ani, + 50 ani, + 55 ani, + 60 ani, + 65 ani, + 70 ani, + 75 ani, + 80 ani, + 85 ani) și pe mai multe probe (100 metri, 200 metri, 400 metri, 800 metri, 1.500 metri, 5.000 metri, 5.000 metri marș, 80 metri garduri, 100 metri garduri, 110 metri garduri, 200 metri garduri, 400 metri garduri, 2.000 metri obstacole, 3.000 metri obstacole, lungime, triplusalt, înălțime, prăjină, greutate, disc, suliță, ciocan, ciocan greu).

Ca și în anii trecuți, și de această dată, Bârladul a fost reprezentat de unul dintre cei mai activi atleți veterani, pensionar, dar care continuă să practice din plin sport și chiar să performeze. Este vorba despre Aurel Aniță, legitimat la CS Politehnica Iași, care a împlinit 68 de ani pe data de 17 februarie și a concurat în probele de 1.500 metri, 2.000 metri obstacole și 300 metri garduri, la categoria + 65 ani.

Astfel, în cursa de 1.500 metri, Aurel Aniță a scos un timp de 6:19.04 (6 minute, 19 secunde și 4 sutimi), cu care a obținut medalia de aur și titlul de campion național. Tot aur a cucerit și în proba de 2.000 metri obstacole, terminată cu timpul de 10:22.64 (10 minute, 22 secunde și 64 sutimi). Nu în ultimul rând, în cursa de 300 metri garduri, a scos un timp de 1:05.53 (1 minut, 5 secunde și 53 sutimi), cu care a obținut tot medalia de aur.