Rezultat extraordinar obținut, în week-end, de atletul Dragoș Ionuț Năstasă, legitimat la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, în cadrul etapei finale a Campionatului Național U18, ce a avut loc în București! Sportivul în vârstă de 17 ani, inclus în categoria U18 (Juniori 2) și antrenat de profesorul Lucian Bolgar, a cucerit medalia de aur și titlul de campion național în proba de 400 metri.

S-a întâmplat sâmbătă, în prima zi a campionatului, Dragoș reușind să treacă linia de finiș primul (timp 48,65 – 48 de secunde și 65 de miimi). De altfel, acest timp este și noul său record personal. Tot în cursa de 400 metri, Flavius Iustin Cazacu (15 ani), de asemenea legitimat la CSS Bârlad, însă la categoria U16 (Juniori 3), s-a clasat pe locul 13 dintr-un total de 40 de participanți cu vârste cuprinse între 15-17 ani. Sportivul a scos un timp de 52,13 (52 de secunde și 13 miimi).
Duminică, în a doua zi de concurs, cei doi atleți au alergat în finala probei de 800 metri. De această dată, Dragoș Năstasă a fost la milimetru de podium, clasându-se pe locul al patrulea și trecând linia de sosire în timpul 1:57.77 (un minut, 57 de secunde și 77 de miimi). Ca și la prima probă, și acest timp a reprezentat noul său record personal. La rândul său, Flavius Cazacu a alergat în 2:01.12 (două minute, o secundă și 12 miimi), rezultat ce l-a clasat pe locul 11 dintr-un total de 27 de atleți. Și el și-a depășit propriul record de timp.
Competiția sportivă s-a desfășurat în intervalul 1-2 iulie, pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București, și s-a adresat atleților incluși în categoria U18. Evident, ca de fiecare dată, au putut lua parte și cei din categoria U16 (Juniori 2). Sportivii înscriși (masculin și feminin) au putut concura pe diferite probe: 100 metri, 100 metri garduri, 200 metri, 400 metri, 800 metri, 1.500 metri, 3.000 metri, 5.000 metri, 2.000 metri obstacole, 400 metri garduri, ștafeta 4×100 metri, ștafeta 4×400 metri, săritura în înălţime, săritura cu prăjina, săritura în lungime, triplusalt, aruncarea discului, aruncarea ciocanului, aruncarea suliţei, aruncarea greutății, 5.000 metri marș, 10.000 metri marș.










