Sătenii din localitățile Zorleni și Popeni primesc apă după program

0

În perioada următoare, sătenilor din localitățile Zorleni și Popeni, comuna Zorleni, le va fi furnizată apa potabilă doar în anumite intervale orare, programul fiind deja stabilit de edili. Măsura poate fi considerată drastică, dar a fost luată întrucât, din cauza secetei prelungite, unii consumatori își udă grădinile noaptea, iar acest lucru a fost constatat de autoritățile locale cu ajutorul apometrelor.

Paula Hultoană, primărița comunei Zorleni, a anunțat vineri, 23 iunie, luarea unei măsuri dure pentru o parte dintre locuitorii din comună: apa potabilă nu va fi furnizată non-stop, ci numai timp de câteva ore pe zi. Măsura a fost făcută publică prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare și este valabilă numai pentru satele Zorleni și Popeni. Cel puțin deocamdată.

„Temperaturile caniculare și lipsa precipitațiilor din ultimile zile au condus la un consum ridicat de apă potabilă din rețelele de alimentare și distribuție din toate localitățile componente ale comunei noastre. În urma monitorizării apometrelor centrale, care măsoară cantitatea de apă furnizată și consumată din conductele de distribuție, s-a observat o creștere a consumului de la o zi la alta. Ciudat, dar adevărat, consumul înregistrat pe timpul nopții îl depășește pe cel din timpul zilei: – consum satul Zorleni pe timp de zi, între orele 8.00-20.00 = 400 metri cubi; – consum satul Zorleni pe timp de noapte, între orele 20.00-8.00 = 600 metri cubi. Se concluzionează faptul că mulți din conlocuitorii noștrii folosesc apa potabilă și în alte scopuri, în afara celui pentru consum propriu și menaj. În astfel de condiții, având în vedere capacitățile tehnice de extragere și distribuție a sistemelor de alimentare cu apă, care au fost proiectate să asigure în mod îndestulător apa pentru consumul gospodăresc, se impune distribuția apei în mod raționat, după cum urmează: • satul Zorleni – între orele 5.00-11.00 și orele 14.00-23.00; • satul Popeni – între orele 5.00-11.00 și orele 14.00-22.00. Pentru satele Simila și Dealu Mare, la data prezentă, nu se impune sistarea furnizării apei potabile. Fac apel la dumneavoastră și vă rog să folosiți apa potabilă în mod responsabil pentru consumul propriu și menajul din gospodării, iar pentru irigarea culturilor sau alimentarea utilajelor de erbicidat să folosiți alte surse, cum sunt fântânile și puțurile proprii. În așteptarea unei ploi care va înlătura acest disconfort, spălând și păcatele celor care ne ironizează, vă mulțumesc pentru înțelegere”, este anunțul făcut de primărița Paula Hultoană către locuitorii din comuna Zorleni.

De menționat că, tot săptămâna trecută, și edilii comunei Pochidia au făcut un apel către locuitori de a consuma responsabil apa de la rețeaua publică și le-au reamintit că udatul grădinilor cu apa din sistemul centralizat este interzis. Apelul a avut și rol de avertisment, întrucât primarul le-a transmis cetățenilor că, în cazul în care se fac controale și se descoperă că unii săteni nu au respectat contractul, se va ajunge până la debranșarea lor.