Reținut de polițiștii după o urmărire pe drumurile comunei

0

Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au reținut un bărbat de 44 de ani, din municipiul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Pe 20 iunie 2023, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au fost sesizați, prin numărul unic de urgență 112, cu privire la un autoturism, înmatriculat în străinătate (Marea Britanie), care se deplasează, haotic, pe drumul național DN 24, din direcția Iași spre Vaslui.

„Un echipaj de poliție rutieră, deplasat în temeiul sesizării, l-a reperat pe raza localității/comunei Solești, județul Vaslui, și, întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare de oprire ale polițiștilor, a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe drumuri comunale și agricole. La limita cu comuna Dănești, din cauza carosabilului impracticabil de pe un drum de exploatare agricolă, urmărirea nu a mai putut fi continuată”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui.

După ce au făcut verificări, polițiștii l-au identificat pe conducătorul autoturismului, un bărbat de 44 de ani, din Vaslui, care locuia fără forme legale în comuna Ferești, și nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

El a încercat să se sustragă urmăririi penale dar pe 27 iunie 2023 a fost depistat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui l-au reținut pe o perioadă de 24 ore.

Astăzi, șoferul fără permis care a fugit cu mașina de polițiști urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.