Opt elevi de gimnaziu vor reprezenta județul la Concursul național „George Emil Palade”

0

În acest an școlar, doi elevi din Bârlad, doi din Vaslui, doi din Negrești, unul din Huși și unul din Bălteni vor reprezenta județul la faza națională a Concursului național de Biologie „George Emil Palade”, ce se va desfășura la sfârșitul lunii, la Ploiești.

La ediția din acest an școlar a Concursului național de Biologie „George Emil Palade”, județul Vaslui va fi reprezentat de opt elevi de gimnaziu din Bârlad, Vaslui, Huși, Negrești și Bălteni, care s-au calificat la etapa națională grație rezultatelor obținute la cea județeană, desfășurată pe 6 mai, la Școala Gimnazială „Iorgu Radu” Bârlad.

Competiția școlară se adresează elevilor din clasele V-VIII, fiind inițiat în judeţul Prahova, încă din anul 2002. Concursul a apărut ca un „stimulent competițional” pentru elevii din clasele de gimnaziu în vederea pregătirii lor pentru olimpiadele școlare de biologie, naţionale şi internaționale, iar denumirea concursului reprezintă semnul de prețuire pentru savantul american, de origine română, George Emil Palade. Potrivit regulamentului, la etapa națională, din fiecare județ participă primii doi elevi de la fiecare nivel de studiu (clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a), în total opt elevi.

Județul Vaslui va fi reprezentat de următorii elevi:

• Sofia-Maria Fîntînaru (clasa a V-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui) – prof. îndrumător Daniela Diaconu;

• Victor Ştefan Iosip (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui) – prof. îndrumător Simona Țarălungă;

• Andreea Karla Nedelcu (clasa a VI-a, Școala Gimnazială „George Tutoveanu” Bârlad) – prof. îndrumător Ionela Robu;

• Andreea Ilinca Grosu (clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Iorgu Radu” Bârlad) – prof. îndrumător Nicoleta Gîndu;

• Ingrid Ilinca Voicu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești) – prof. îndrumător Lăcrămioara Mihaela Mititelu;

• Bogdan Mik (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Huși) – prof. îndrumător Crăița Nacu;

• Olga Maria Butnaru (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești) – prof. îndrumător Lăcrămioara Mihaela Mititelu;

• Romeo-Ioan Martocean (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr.1, sat Bălteni) – prof. îndrumător Vasile Filipescu.

„Concursul de Biologie «George Emil Palade» aduce împreună elevi de gimnaziu pasionați de biologie, competiția reprezentând o experiență pentru elevii curajoși, buni și dedicați în cunoașterea viului și care își doresc să crească, să se împlinească și să exceleze în acest domeniu. Pregătirea pentru performanța națională la Biologie înseamnă experiență competițională, pasiune, emoții, tensiune și concentrare. Felicitări, dragi elevi! Felicitări, stimați profesori și distinși părinți!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Etapa naționlă a Concursului național de Biologie „George Emil Palade” se va desfășura pe 27 mai, la Ploiești, județul Prahova.