Ministerul Dezvoltării va moderniza infrastructura rutieră din municipiul Vaslui și încă trei comune

2

În curând, locuitorii din municipiul Vaslui și comunele Gârceni, Bălteni și Fălciu se vor putea bucura de condiții moderne în ceea ce privește infrastructura rutieră. Motivul: proiectele gândite de autoritățile locale din cele patru UAT-uri vasluiene și aprobate pentru finanțare cu fonduri europene, prin Programul „Anghel Saligny”, au primit deja „undă verde”. Mai exact, au fost deja semnate contractele de finanțare, astfel că următorul pas este scoaterea la licitație a execuției lucrărilor.

Anunțul a fost făcut public de către Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a precizat că, recent, a semnat 164 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acestea au o valoare totală de 1.895.229.899,03 lei și au în vedere reabilitarea şi modernizarea străzilor și drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de utilități publice (alimentare cu apă, canalizare menajeră și iluminat public stradal), reabilitarea unor parcări, trotuare și alei pietonale, construirea sau refacerea unor poduri și podețe de acces, amenajări pietonale, precum și realizarea unor piste pentru bicicliști.

Din cele 164 de investiții, cinci vizează județul Vaslui. Acestea sunt:

• Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Gârceni – valoare 2.487.831,99 lei;

• Modernizare drum comunal și străzi de interes local din comuna Gârceni – valoare 8.462.168,01 lei;

• Modernizare străzi Moara Grecilor, municipiul Vaslui – valoare 25.146.006,29 lei;

• Modernizare drumuri principale și străzi secundare în localitățile Bălteni, Bălteni-Deal și Chetrești din comuna Bălteni – valoare 8.000.000 lei;

• Modernizarea unor străzi principale și secundare în localitățile Fălciu și Rânzești din comuna Fălciu – valoare 10.831.070,89 lei.

Celelalte investiții au în vedere UAT-uri din județe precum: Alba, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Ialomița, Prahova, Teleorman, Iași, Argeș, Mureș, Buzău, Neamț, Constanța, etc.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 1.234. Valoarea totală a investițiilor este de 13.717.535.574,85 lei.

2 COMENTARII

  1. Ați vorbit că la guvern!
    Coborînd la talpa țarii trebuia să spuneți că la Moara Greci se vor asfalta 2 sau 3 ulițe ,o alta la Girceni și una la Fălciu!
    Deci o nimica toată!

Comentariile sunt închise.