Două canotoare din județul Vaslui, în speță una din comuna Pădureni și una din comuna Ivești, vor participa la Campionatul European Under 19 ce va avea loc, în week-end, la Brive-la Gaillarde, Franța. Sportivele vor vâsli în probele de patru rame cu cârmaci (JW4+), respectiv patru rame (JW4-).

Între 20 – 21 mai, Lac du Causse, aflat la circa 10 kilometri de orașul Brive-la Gaillarde, situat în Sud-Vestul Franței, va găzdui prima competiție internațională majoră din sezonul pe apă 2023, din calendarul Federației Române de Canotaj. Concret, este vorba despre Campionatul European de Canotaj pentru Juniori (The 2023 European Rowing Under 19 Championships).
În total, vor participa 129 de echipaje din 29 de țări, însumând peste 400 de sportivi. România are înscrise 10 echipaje (5 la feminin și 5 la masculin), care vor participa în tot atâtea probe. În două din ambarcațiunile înscrise de România vor vâsli și două sportive ce reprezintă județul Vaslui, respectiv Bianca Camelia Ifteni (16 ani, născută pe 6 octombrie 2006 în comuna Pădureni), legitimată la CSM Călărași, și Bianca Elena Drăghici (16 ani, născută pe 18 iunie 2006 în comuna Ivești), legitimată la CS Ceahlăul Piatra Neamț.
Bianca Ifteni va concura în proba de patru rame cu cârmaci (JW4+), alături de alte patru colege de ambarcațiune, în speță Iuliana Isabela Boldea, Delia Mirabela Gradinaciuc, Gabriela Tivodariu și Irina Lucia Andreea Despa. Așa cum a fost stabilit programul de către organizatori, rundele de calificări pentru cele patru echipaje înscrise la această probă (Cehia, Franța, Italia și România) sunt programate pentru sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 9.30.
Bianca Drăghici, cea de-a doua reprezentantă a județului, va concura în proba de patru rame (JW4-), alături de alte trei canotoare din țară, respectiv Ionela Elena Scutaru, Beatrice Piseru și Andreea Nicoleta Dinu. În cazul ei, concurența va fi mai mare, la această probă fiind înscrise nouă echipaje (Austria, Franța, Grecia, Italia, Polonia, România, Spania, Elveția și Turcia). Calificările sunt programate tot sâmbătă, însă începând cu ora 11.10.










