A încercat să treacă frontiera cu ITP-ul fals

0

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița cercetează un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autovehiculul pe care îl conducea.

Pe 28 mai, în jurul orei 22.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, de 30 de ani, care conducea o autoutilitară, înmatriculată în România.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor, s-a constatat că autoutilitara figura cu ultima inspecție tehnică periodică expirată la data de 14 februarie 2023 și cu mențiunea înmatriculare suspendată.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru autovehicul, polițiștii de frontieră au trecut la efectuarea de verificări, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinea condiţiile de fomă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.