Multe comune vasluiene se află în prezent într-o situație imposibilă, neavând bani pentru asigurarea cofinanțării proiectelor pe care le au, dar nici posibilitatea de a se împrumuta, așa cum au fost îndemnați de la vârful administrației județene.

La ultima ședință a Consiliului Județean (CJ) Vaslui, cea de marți, 21 martie, s-a discutat repartizarea din fondul aflat la dispoziția CJ Vaslui din impozitul pe venit pentru anul 2023 a diverse sume de bani unor unităţi administrativ-teritoriale.
În condițiile în care doar unele comune au putut fi sprijinite, solicitările fiind, în schimb, uriașe, președintele Dumitru Buzatu a explicat că primăriile pot accesa împrumuturi din Trezoreria statului, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat în dezbatere publică, nefiind nevoie de ajutor expres de la bugetul județean în acest scop. pentru anul 2023, a diverse sume de bani unor unităţi administrativ-teritoriale.
Unele comune vasluiene se află în situația în care nu pot finaliza proiectele europene pe care le derulează la termenele stabilite, din cauza lipsei de fonturi, iar asta ar putea forţa primăriile să înapoieze finanţările europene, în condițiiile în care nu au nici posibilitatea de a se împrumuta.
Spre exemplu, Primăria Ivăneşti are în derulare mai multe proiecte europene, printre care şi un centru social. Nu are însă bani de cofinanţare.
„Din păcate, suntem într-un punct critic, într-un punct limită. Practic, nu mai putem derula aceste proiecte, riscând ori să dăm banii înapoi, ori să plătim penalităţi”, spune primarul Vasile Novac.
În aceste condiții, îndemnul primit de la vârful CJ Vaslui este imposibil de urmat, deoarece primăria nu mai poate face împrumuturi. „La ora actuală, derulăm nu mai puţin de şapte proiecte cu finanţare europeană. În anii din urmă, am derulat nu mai puţin de 11 proiecte prin Planul naţional de dezvoltare locală şi a trebuit să facem împrumuturi la trezoreria statului şi la bănci pentru a asigura cofinanţare la cele 11 proiecte. Deci la ora actuală nu mai pot împrumuta nici măcar un leuţ”, a explicat edilul din Ivănești.











