Șocant! Un bărbat în vârstă de 66 de ani, pe care fiul său l-a dat dispărut sâmbătă, 11 martie, a fost găsit mort în această după-amiază. Omul, care s-a spânzurat în Zona Industrială a Vasluiului, mai exact pe strada Metalurgiei, era cunoscut cu afecțiuni psihice.

„Pe 11 martie 2023, la ora 18.06, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către un tânăr de 24 de ani cu privire la faptul că tatăl său, un bărbat în vârstă 66 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui, suburbia Rediu, a plecat voluntar de la domiciliu la data de 11 martie, anul curent, ora 07.00, și nu a mai revenit. În urma aspectelor sesizate, au fost organizate activități de căutare, trupul neînsuflețit al bărbatului (spânzurat) în vârstă de 66 de ani fiind depistat pe un teren viran din municipiul Vaslui”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui.
Aceștia au menționat că, în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei.
„La solicitarea IPJ Vaslui, Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de căutare-salvare și un echipaj specializat pentru căutarea unei persoane date dispărute în Zona Rediu – Pădurea Paiu, municipiul Vaslui. După aproximativ o oră și jumătate de căutare, persoana dispărută a fost găsită decedată în Zona Industrială a municipiului Vaslui. Echipajul de pompieri a avut misiunea de degajare a persoanei decedate. Instituțiile abilitate în acest sens efectuează cercetări”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.










