Șansă enormă pentru Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad de a extinde Secția Boli Infecțioase și a dota Blocul Operator, Secția Anestezie și Terapie Intensivă și celelalte secții ale unității! Recent, a fost depusă cererea de finanțare în vederea obținerii de fonduri PNRR pentru o investiție în valoare de aproape 40 de milioane lei cu TVA, prin care se dorește reducerea riscului de infecții nosocomiale. Cu atât mai mult cu cât, în 2020-2021, unitatea medicală a fost spital suport Covid, aici fiind tratați pacienții infectați cu SARS-CoV-2 din tot județul și nu numai.

La jumătatea lunii septembrie 2022, Ministerul Sănătății a deschis apelul de proiecte aferent Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul Pilonului V – Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12 – Sănătate, Investiția I2 – Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică I2.4 – Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. Cererile de finanțare au putut fi depuse până cel târziu pe 30 noiembrie, așa că reprezentanții spitalului și autoritățile locale au profitat de ocazia enormă de a obține fonduri nerambursabile în vederea implementării unei investiții ce își propune extinderea unui corp de clădire și dotarea secțiilor cu echipamente necesare destinate reducerii infecțiilor intraspitalicești.
Concret, a fost inițiat un proiect de hotărâre ce viza „aprobarea depunerii proiectului de finanțare «Extindere Secție Boli Infecțioase și dotări pentru Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad» și a cheltuielilor legate de proiect, în cadrul apelului de proiecte PNRR, Componenta 12 – Sănătate, Investiția I2 – Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică I2.4 – Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”. Prin intermediul acestei inițiative, aprobate de consilierii locali pe repede înainte, într-o ședință extraordinară, se dorește reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul spitalului bârlădean.
Așa cum se arată în hotărârea votată de consilieri, pentru realizarea acestui obiectiv, sunt propuse următoarele investiții: A) Extinderea Secției Boli Infecțioase cu un nou corp de clădire. Aceasta va avea o amprentă la sol de 1.229,96 mp, va fi dispusă pe trei nivele (demisol, parter și etaj) și va avea o suprafață construită desfășurată de 3.667,20 mp. Noul corp al secției va avea cinci saloane de tip izolator cu câte un pat, opt saloane de îngrijire continuă cu două paturi și două saloane de spitalizare de zi cu două paturi. B) Dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie specializate – Înființarea Laboratorului de Microbiologie și a Compartimentului de Biologie Moleculară în corpul de clădire propus pentru extinderea Secției Boli Infecțioase. C) Dotarea Blocului Operator, Secției Anestezie și Terapie Intensivă și a celorlalte secții ale spitalului prin achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale.
„Am văzut Programul de Conformare al Spitalului de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad și multe dintre investițiile ce trebuiesc făcute la spital erau pe listă și anul trecut și nu au fost făcute. Însă, mă bucură să văd că unul dintre proiecte progresează, și anume construcția unui corp nou de spital pentru Sectia Boli Infecțioase. Recent, a fost depusă cererea de finanțare la Ministerul Sănătății și sperăm să fie finanțat în cadrul PNRR. Sectia Boli Infecțioase a dus greul în pandemie și mă bucură să văd că primește investițiile necesare. Recent, a fost renovat și Pavilionul 3 al Secției Boli Infecțioase. Proiectul este făcut la standarde europene, are laborator de microbiologie propriu, respectă circuitele astfel încât să scadă riscul răspândirii infecțiilor între pacienți, are cinci saloane tip izolator pentru boli cu risc mare de transmitere și multe alte dotări și facilități. Sperăm să fie aprobată finanțarea corpului nou de spital pentru Secția Boli Infecțioase și să fie dat cât mai repede în folosință bârlădenilor”, a declarat medicul Ovidiu Ciobotaru, care în timpul pandemiei de COVID-19 a lucrat în Secția Boli Infecțioase.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 33.541.037,94 lei fără TVA (adică 39.857.707,23 lei cu TVA). Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA. În cazul de față, valoarea maximă eligibilă a proiectului, ce ar putea fi asigurată prin PNRR, este de 29.680.199,84 lei fără TVA (adică 35.319.437,81 lei cu TVA). Acest lucru înseamnă că municipalitatea va contribui de la bugetul local cu suma de 4.538.269,42 lei cu TVA, ce reprezintă cheltuielile neeligibile ale proiectului.










