Consilierii locali negreșteni, convocați, ieri, 6 februarie, în ședință extraordinară, au votat, printre altele, și un proiect de hotărâre ce viza aprobarea utilizării sumei de 4.074.886 lei din excedentul bugetului local înregistrat la data de 31.12.2022. Așa cum se arată în respectiva inițiativă, banii vor fi folosiți ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.

Mai exact, vor fi cheltuiți în special pentru implementarea / continuarea unor proiecte finanțate cu fonduri UE sau de la bugetul local și pentru continuarea unor lucrări de interes local realizate de autoritățile locale, dar și pentru achiziția unor bunuri. În total, lista cuprinde 30 de obiective ce urmează să fie finanțate din excedentul bugetar al anului 2022.
Cele mai importante obiective, în funcție de valoarea finanțării, sunt următoarele:
• Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, P+3E, etapa I – 32 unități locative, strada Casa Apelor, nr. 1A – valoare 757.000 lei;
• Dezvoltarea durabilă a mobilității urbane – valoare 376.000 lei;
• Extindere rețea de canalizare pe strada Abator – valoare 328.472 lei;
• Reabilitare și modernizare drumuri în Negrești sat și satele componente – valoare 308.804 lei;
• Reparații și asfaltare alei – valoare 281.000 lei;
• Extindere rețea distribuție energie electrică pe strada Gării – valoare 255.540 lei;
• Modernizare drumuri de interes local prin Programul „Anghel Saligny” – valoare 243.300 lei;
• Modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale a Liceului „Nicolae Iorga” Negrești – valoare 208.000 lei;
• Amenajarea și dotarea spațiilor publice, achiziție de mobilier stradal – valoare 186.890 lei;
• Studii, cofinanțare obiectiv „Creșterea eficienței energetice la Școala Negrești, prin modernizarea clădirilor existente cu destinație unitate de învățământ” – valoare 180.100 lei;
• Reabilitare și eficientizare Sistem de iluminat public stradal – valoare 140.800 lei;
• Amenajare spații verzi în Negrești – valoare 118.000 lei;
• Execuție lucrări obiectiv „Piața agroalimentară, oraș Negrești” – valoare 100.000 lei;
• Cofinanțare „Reabilitare sistem alimentare cu apă prin POIM” – valoare 100.000 lei;
• Reabilitare, modernizare și dotare Spital Orășenesc Negrești – valoare 100.000 lei.










