Un cetățean din Republica Moldova condamnat la opt ani de închisoare în Ungaria pentru că deținea o fabrică clandestină și făcea contrabandă cu țigări a fost reținut de polițiștii de frontieră de la Vama Albița la controlul de frontieră.

Pe 10 februarie, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, de 30 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului exista o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Ungaria, la data de 06 februarie 2023. Bărbatul a fost descoperit având o mică fabrică clandestină de țigări pe teritoriul Ungariei și are de executat o pedeapsă privativă de libertate de opt ani pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vaslui pentru a fi transportat în Ungaria unde le vor lua măsurile legale.










