În câteva luni, sătenii din comunele Vinderei, Tăcuta și Laza se vor putea bucura de condiții moderne în ceea ce privește infrastructura rutieră. Motivul: proiectele gândite de autoritățile locale din cele trei UAT-uri vasluiene și aprobate pentru finanțare cu fonduri europene, prin Programul „Anghel Saligny”, au primit deja „undă verde”. Mai exact, au fost deja semnate contractele de finanțare, astfel că următorul pas este scoaterea la licitație a execuției lucrărilor.

Anunțul a fost făcut public joi, 5 ianuarie, de către Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a precizat că a semnat 20 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acestea au o valoare totală de 228.599.361,20 lei și au în vedere reabilitarea și modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, construirea de poduri, înființarea unor rețele de canalizare și construirea unor branșamente la rețelele de canalizare existente.
Din cele 20 de investiții, trei vizează județul Vaslui. Acestea sunt:
• Modernizare drum vicinal 29 din DJ 242G – DJ 242F, comuna Vinderei – valoare 4.598.856,11 lei;
• Reabilitare și modernizare drumuri locale afectate de inundațiile din iunie 2021, în comuna Laza – valoare 10.950.000 lei;
• Asfaltare drumuri de interes local în comuna Tăcuța – valoare 10.950.000 lei.
Celelalte 17 investiții au în vedere următoarele UAT-uri din țară: comuna Ocna de Fier (județ Caraș-Severin); comuna Șăulia (județ Mureș); comuna Lumina (județ Constanța); comuna Giurgița (județ Dolj); municipiul Reșița (județ Caraș-Severin); comuna Stelnica (județ Ialomița); comuna Lungești (județ Vâlcea); comuna Păușești (județ Vâlcea); comuna Stoenești (județ Vâlcea); municipiul Târnăveni (județ Mureș); comuna Cernișoara (județ Vâlcea); municipiul Botoșani (județ Botoșani); comuna Bozioru (județ Buzău); comuna Jurilovca (județ Tulcea); comuna Putna (județ Suceava) și comuna Stăuceni (județ Botoșani).
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 279. Valoarea totală a investițiilor este de 2.846.803.439,87 lei.











Rugam si pe aceasta cale Consiliul Judetean Vaslui (sefiiii platiti foarte bine din bani nostri publici) sa asfalteze in acest an 2023 drumurile judetene DJ 242 C si DJ 242 G din comuna Vinderei (nu mai vrem amanari de la an la an sub diferite motive, cei din judetul Galati au asfaltat, la Galati cum se poate ??? , bani de la guvern vin pentru toate judetele) . Va rugam domnilor directori din Consiliul Judetean Vaslui platiti foarte bine din bani publici nu mai tineti cetateni din comuna Vinderei IZOLATI in Praf !
Comentariile sunt închise.