24 ianuarie 1859 – eveniment de bază al unirii românilor

0

         „Unirea este actul energic al națiunii române”

                                                                            (Mihail Kogălniceanu )

       Ziua de 24 ianuarie este sărbătorită de 164 de ani  ca un moment de referință  în istoria românilor. O  perioadă, a fost şi zi naţională până la venirea pe tron a regelui Carol I. Se realiza atunci un vis secular, pentru îndeplinirea căruia şi-au dat obolul de suferinţă şi sânge multe generaţii. Unirea avea la bază  originea, istoria, limba, obiceiurile, idealurile şi aspiraţiile românilor de pretutindeni. La 1600, Mihai Viteazul o înfăptuia pentru scurt timp şi rămânea  ca un ideal care se va împlini peste trei veacuri.

       Unirea românilor s-a realizat în epoca modernă, pe etape, în cadrul unui proces îndelungat, început la 1859 cu dubla alegere ca domn  a lui Alexandru Ioan Cuza, fiu al meleagurilor vasluiene.  A continuat prin proclamarea Independenţei de stat a României  la  9 mai 1877 şi unirea Dobrogei cu Țara la 14 noiembrie 1878,  pentru a se încheia la sfârşitul Primului Război Mondial.

       Generaţia Unirii e unică în istoria noastră. Este generaţia paşoptistă, care a participat la  trei  momente importante  ale emancipării naționale:   1848, 1859 şi 1877.  În fruntea ei s-a aflat mari personalităţi:  Mihail  Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Ion  C. Brătianu, Vasile Alecsandri, Costache Negri ş.a. Unioniştii au depus jurământul pe Biblie şi pe icoana Sfintei Treimi,  pentru că se avea în vedere unirea celor trei Ţări Româneşti. Dintre personalităţile vasluiene care au  participat la  aceste măreţe evenimente menționăm pe Manolache Costache Epureanu, Alecu Cuza, Anastasie Panu, Lupu Costache, Mihail Jora, Petrache Mavrogheni, Andrei V. Ionescu etc.

      Discursul lui Mihail Kogălniceanu la alegerea  în unanimitate a lui Al. I. Cuza  ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, arăta  importanţa momentului de început al unei etape  de modernizare a statului : „… Prin înălțarea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a înălțat însăși naționalitatea română… Alegându-te pe tine Domn în țara noastră , am voit să arătăm lumii ceea ce țara dorește : la legi noi, oameni noi … Fii simplu, Măria ta,  fii bun, fii Domn cetățean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă  la minciuni şi linguşire…”.

        La 24 ianuarie 1859,  Vaslie Boierescu, unul din fruntașii politici din Țara Românească,  sublinia   că  „Europa ne-a ajutat. Trebuie  să ne ajutăm singuri  și muntenii  l-au ales domn tot pe Cuza,  punându-se Marile  Puteri în faţa faptului  împlinit. Acest act  politic  a fost considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul acelei înţelegeri  nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane diferite.  A urmat  o stăruitoare    luptă diplomatică dusă de  Cuza  cu Marile Puteri pentru recunoaşterea unirii Moldovei cu Ţara Românească. A fost în mod clar  un proiect comun între moldoveni care au dat Domnul, şi munteni, care au dat Capitala.  

        Domnia scurtă a  lui Cuza  a reprezentat un exemplu de urmat în politică:  identificarea  cu interesele neamului. A  fost  plină de reforme  în toate segmentele societăţii, aducându-i sintagma de ctitor al României moderne.  Atunci când situaţia economică internă şi cea  internaţională devine nefavorabilă, domnitorul  Al. I. Cuza cu dezinvoltură, renunţă la putere, considerând că i s-a încheiat mandatul, spunând la abdicarea sa, la 11 februarie 1866: „ Să-i fie ţării mele mai bine fără mine,  decât cu mine”. Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în exil, murind la Heidelberg, în Germania. La înmormântarea de  la Ruginoasa din 1873, Mihail Kogălniceanu evidenţia faptul că domnia sa a fost una luminoasă în istoria neamului: „ Cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi a lui Alexandru Ioan Cuza”.

      Astăzi,  în România patriotismul este în declin și  în  Europa  se vorbeşte  tot mai  mult de inutilitatea unităţii  statale. Se știe că   unitatea neamului are la bază  conștiința națională și  darul unității, alături de darul vieții, este   atât  de  necesar  în zilele noastre, când se promovează de multe ori dezbinarea, între oameni și comunități, începând cu sferele înalte ale  puterii.  De aceea,  într-o lume agitată, în schimbare,  aflată  în criză și  afectată de războiul din Ucraina,  este  necesar ca  marile momente din istoria neamului să  fie pilde de urmat pentru tineri,  să ne dea încredere în viitor, iar  spiritul  unirii  de la 1859 să nu  fie înstrăinat.

       Aşa să ne ajute Dumnezeu!

                                                                        Prof. dr. Nicolae Ionescu