Șanse mari ca Varianta de Ocolire a Bârladului să fie inaugurată pe 1 decembrie 2023

2

Cătălin Urtoi, consilierul personal al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a făcut o nouă vizită pe șantierul Variantei Ocolitoare (VO) a Bârladului pentru a urmări ritmul de lucru al constructorilor și stadiul lucrărilor realizate până acum. Concluzia trasă de acesta la final a fost că, în acest ritm, investiția va fi inaugurată la 1 decembrie 2023.

După o absență de aproape două luni și jumătate, Cătălin Urtoi, consilierul personal al ministrului Transporturilor Sorin Mihai Grindeanu, a făcut miercuri, 7 decembrie, o nouă vizită pe șantierul Variantei Ocolitoare Bârlad. Acesta a luat la pas o bună parte din traseul obiectivului de investiție aflat în execuție, iar la final a tras și concluzia: ritmul de lucru este bun, cu aproximativ 80 de oameni, așa că VO are toate șansele să fie inaugurată la 1 decembrie 2023, așa cum prevede contractul și cum a dat asigurări constructorul.

„Astăzi (miercuri, 7 decembrie, n.r.) am fost pe VO Bârlad. A fost a cincea vizită pe acest șantier, din aprilie și până azi. După aproape un an de zile de blocaj pe acest șantier (2021-2022), începând din luna august 2022 a intrat firma Concelex, care a preluat șantierul. La două luni de la ultima vizită, sunt mulțumit de modul în care evoluează lucrările! Stadii fizice astăzi: 1) Rețeaua de apă a fost relocată; 2) Pasaj CF la km 0+405 are radier culee C1 finalizat, finalizat radier + elevație pila 1+2+5, culee C2 finalizată la nivel banchetă cuzineți. La pila 3+4 se lucrează la radier; 3) Finalizat terasament + balast stabilizat + amorsa pregătire strat AB2 (primul strat de asfalt) pe aproximativ 4 km din 11,3 km cât are VO Bârlad; 4) Pasaj CF2 la km 6+705 are realizat culee 1+2 în procent 100%, pila 2 – 90%, pila 1 este la faza de armare + cofrare rigla; 5) Pod peste Râul Bârlad km 7+690 au sosit astăzi primele patru grinzi prefabricate și s-a trecut la montajul lor”, a anunțat, miercuri după-amiază, Cătălin Urtoi pe contul său de socializare.

„Concluzii personale, după această vizită: 1) Ritmul de lucru este bun, cu aproximativ 80 de oameni, dar se poate și mai bine! 2) Am observat o monitorizare a șantierului cu camere video alimentate de panouri solare pe lungimea sa; 3) O bună aprovizionare cu materiale; 4) O colaborare constructivă între constructor + CNAIR + Primăria Bârlad. Dacă se menține cel puțin acest ritm și nu vor interveni evenimente neprevăzute, atunci această VO a municipiului Bârlad va fi inaugurată la 1 decembrie 2023, așa cum a afirmat astăzi constructorul! Voi continua să monitorizez acest obiectiv”, a mai precizat consilierul ministrului.

Reamintim că Varianta de Ocolire a Bârladului este formată dintr-un segment distinct și anume Varianta de Est, ce se desfășoară între DN 24, la intrarea în Barlad, și DN 24, la ieșirea din Bârlad spre Vaslui. Va avea o lungime totală de 11,281 kilometri, o lățime platformă de 10 metri, patru poduri, trei pasaje, patru intersecții la nivel și două parcări.

Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de 189.667.269,13 lei, după ce a fost suplimentată la finele lui decembrie 2020 cu mai mult de 3 milioane de lei. Din total, 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (136.514.287,24 lei), iar 15% este cofinanțarea beneficiarului (24.090.756,56 lei).

2 COMENTARII

  1. Neam saturat de vorbe , vrem fapte , sa speram ca va fi gata centura Barladului pe 1 decembrie 2023 (sa nu gaseasca un motiv de amanare) . Daca nu va fi gata atunci nici noi nu vom mai vota in 2024 cu PSD sau cu PNL , vom gasi noi un partid cu care vom vota.

Comentariile sunt închise.