După ce, în ultimii ani, la Bârlad, taxele și impozitele locale au rămas în mare parte neschimbate, anul 2023 vine cu vești proaste. Impozitele pe clădiri, terenuri și autoturisme vor fi majorate cu 5,1% (rata inflației aferente anului 2021), dar unele taxe locale vor crește chiar și cu 120 de lei. În orașul în care oamenii au ajuns să meargă numai prin gropi și noroaie și să înjure la tot pasul, aproape toate străzile și trotuarele fiind sparte în cadrul mai multor investiții, majorarea taxelor și impozitelor era tot ce mai lipsea…

Ca și în anii precedenți, și la finele lui 2022, municipalitatea bârlădeană cere părerea contribuabililor în legătură cu majorările de taxe și impozite locale propuse pentru anul viitor. În acest sens, vineri, 9 decembrie, a fost pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2023, urmând ca varianta finală, conținând eventuale sugestii și propuneri din partea populației, să fie aprobată în Consiliu Local în această lună sau cel târziu în ianuarie 2023. După cum reiese din documentul de câteva zeci de file, pentru anul viitor, impozitele pe terenuri, locuințe și autoturisme vor fi majorate cu câteva procente.
„Principalele modificări ale prezentului proiect de hotărâre faţă de cel anterior sunt: indexarea cu rata inflaţiei aferente anului 2021, respectiv 5,1%, a impozitelor şi taxelor locale precum şi a principalelor tarife, taxe, conform art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; indexarea anuală în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, respectiv la un curs de schimb a monedei euro de 4,9490 lei, conform art.491 (1^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.
Se introduc taxe noi
Ca noutate, din 2023, se vor introduce mai multe taxe speciale. Astfel, se instituie o taxă de impunere bunuri imobile (facturi sau documente similare), în termen de 48 de ore, în cuantum de 50 lei, dar și un abonament lunar de 120 lei pentru parcarea taxiurilor autorizate în piață. O noutate este și tariful pentru executarea de lucrări funerare din mozaic interior plus exterior (inclusiv monument funerar din granit sau marmură) fără piese fară capac – stabilit la 357 lei, dar și tariful pentru executarea de lucrări funerare din mozaic exterior (inclusiv monument funerar din granit sau marmură) fără piese fără capac – 242 lei. Nu în ultimul rând, se reintroduce taxa de întreținere cimitir de 15 lei/an, care a fost eliminată timp de un an, ca urmare a nemulțumirii localnicilor care nu au locuri de veci în cimitire și plăteau an de an degeaba.
Altele vor fi majorate
În ceea ce privește taxele locale și taxele speciale, câteva dintre ele rămân la același nivel din 2022, însă cele mai multe vor fi majorate cu câțiva lei, respectiv cu rata inflației, iar altele vor crește cu sume deloc de neglijat. Este cazul prețului de închiriere a sălii Cantinei de Ajutor Social pentru petreceri, care va crește de la 2.821 lei la 2.965 lei, a tarifului pentru închirierea unei mese din piață (2 mp) de către comercianți sau producători – de la 434 lei la 550 lei/lună, a tarifului de închiriere masă tip M1 (2 mp) de către doi producători – de la 480 lei la 580 lei/lună, a tarifului de rezervare a unei mese în zona de răsaduri (nu mai mult de 3 luni în 6 luni) – de la 226 lei la 300 lei/lună.
De asemenea, tariful pentru titlu folosință pe 7 ani a unui loc în cimitir va crește de la 200 lei la 300 lei, iar cel pentru titlu folosință pe termen nelimitat a unui loc în cimitir va crește de la 550 lei la 700 lei. La Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir, taxa pentru rezervarea cabinetelor pentru persoane fizice și juridice autorizate va fi majorată de la 1.150 lei la 1.250 lei/lună, iar taxa plătită pentru rezervarea sălii de aerobic, sport, etc. pentru persoane fizice și juridice autorizate, maxim 6 ore/zi, cu excepția zilelor de sărbători legale, va crește de la 2.270 lei la 2.500 lei/lună. Taxa pentru organizarea de spectacole în aer liber, adunări, etc. pe terenul de fotbal (cu iarbă) al Stadionului Municipal Bârlad va crește de la 6.600 lei la 7.000 lei/activitate. Iar lista poate continua…











