Asociația Filantropia Ortodoxă pregătește daruri de Crăciun pentru 5.000 de copii

0

De mâine, 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, Asociația Filantropia Ortodoxă pune în mișcare Caravana ,,Dar de Crăciun” cu care va ajunge cu daruri la 5.000 de copii din satele vasluiene. Dacă doriți să vă alăturați demersului asociației, o puteți face și astfel copii care au cea mai mare nevoie vor primi dulciuri, ghete, fulare mănuși, căciuli, bluze sau geci călduroase.

Încă de luna trecută, Asociația Filantropia Ortodoxă din Huși a început pregăririle pentru programul de sfârșit de an Caravana ,,Dar de Crăciun”. Deja pe 26 noiembrie erau pregătite cadourile pentru primii 1.000 de copii din județ: 1.000 de geci călduroase, 1.500 de pachete cu dulciuri gustoase, 1.000 de perechi de ghete îmblănite, 1.000 bluzițe, 1.000 de căciuli groase, 1.000 de fulare tricotate, 1.000 de perechi de mănuși.

În total 5.000 de copii din satele vasluiene vor primi daruri în cadrul acestei campanii, voluntarii organizației lucrând acum pentru ca pachetele să ajungă la forma finală.

„Absolut toate hăinuțele, dulciurile, ghetuțele, căciulițele, bluzițele sunt achiziționate cu atenție, pentru a fi de bună calitate, apoi trec prin mâinile echipei Filantropia, a voluntarilor dedicați și prind contur în viitoare cadouri. Toate acestea sunt atent numărate, sortate, depozitate și așteaptă să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele”, scriu cei din asociație pe pagina lor de socializare.

Și alți vasluieni pot contribui la această campanie care va bucura mii de copii decăjiți din județ. Astfel Asociația transmite:

„Dacă doriți să vă alăturați demersului nostru, puteți ajuta, prin contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.

Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;

Revolut: 0757 938 531 revolut.me/afilantropiahusi”.