200 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

0

La sfârșitul lunii trecute, polițiști vasluieni de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. În urma perchezițiilor, au fost descoperite 200 de kilograme de articole pirotehnice, deținute fără drept, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

„În cauză se efectuează cercetări, sub  aspectul săvârșirii infracţiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Însă la nivel național cea mai mare captură a avut loc la Suceava, unde polițiștii de la Arme și Muniții au confiscat peste 8 tone de petarde și artificii, precum și peste 110.000 de țigarete. Valoarea totală a materialelor pirotehnice confiscate în urma celor cinci percheziții care au avut loc în acest județ a depășit suma de 500.000 de lei.

Polițiștii din București au descoperit în mașina unui bărbat 350 de kilograme de articole pirotehnice, care au fost, de asemenea, indiponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Aceste descinderile ale polițiștilor fac parte dintr-o acțiune organizată la nivel național denumită „Foc de artificii 2022-2023” care s-a soldat, în primele 9 zile, cu o captură totală de 19 tone de petarde în valoare de 1,5 milioane lei și întocmirea a 83 de dosare penale.

În perioada 21 noiembrie – 1 decembrie, în toată țara  au fost efectuate 276 de controale în complexe, piețe și alte obiective, precum și 19 percheziții. De asemenea, au fost controlate 122 de persoane fizice și juridice autorizate, iar 98 de persoane fizice și juridice neautorizate au fost identificate. Totodată, au fost constatate 103 infracțiuni, ce sunt cercetate în 83 de dosare penale, de comiterea cărora sunt bănuite 101 persoane. Au fost aplicate 17 contravenții, în valoare de 25.500 de lei și indisponibilizate, în vederea confiscării, 19.267 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 1.593.340 de lei.