A fost publicată lista celor 450 de unități școlare din țară, incluse în Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi. La nivelul județului Vaslui, vorbim despre mii de elevi care, în anul școlar 2022-2023, vor beneficia de o masă caldă la școală. Adică un total de 12 școli și licee din municipiile Vaslui și Huși, orașul Murgeni și comunele Zorleni, Fălciu, Bogdana, Băcești, Bogdănița, Ghermănești, Văleni și Tăcuta. Pachetul alimentar – fie că vorbim de o masă caldă sau de un sandwich – va avea o valoare de 15 lei/zi/copil.

Pe 30 iunie, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 105 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 300 de unități de învățământ preuniversitar de stat, normativul fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 657 din 30 iunie 2022. Așa cum se arată în ordonanță, programul își propune să prevină și să combată abandonul școlar. Dar, spre deosebire de anii precedenți, de prânzul cald vor beneficia preșcolarii, elevii și liceenii acelorași 150 de unități școlare din țară care au figurat pe lista aprobată de Guvern în anul 2020, la care s-au adăugat încă 150 de grădinițe, școli și licee din țară.
Ulterior, OUG nr. 105/2022 a fost modificată, lista finală a unităților școlare incluse în Programul-pilot urcând de la 300 la 450. Cele 300 de instituții de învățământ au fost publicate în Ordinul ministrului Educației nr. 5.369 din 1 septembrie 2022, printre ele regăsindu-se și opt din județul nostru.
Acum, mai exact pe 1 noiembrie, a fost emis Ordinul ministrului Educației nr. 6.190/2022, publicat deja în Monitorul Oficial nr. 1.064 din 3 noiembrie 2022, prin care a fost modificată anexa cu cele 300 de unități școlare, adăugându-se încă 150 de unități. La nivelul județului Vaslui, pe lângă cele opt inițiale, au fost adăugată încă patru, rezultând un total de 12 școli și licee.
Acestea sunt:
• Școala Gimnazială „Ion Murgeanu”, comuna Zorleni (1.012.200 lei – fonduri an 2022, 1.431.540 lei – fonduri an 2023) – total fonduri 2.443.740 lei;
• Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir”, comuna Fălciu (479.850 lei – fonduri an 2022, 678.645 lei – fonduri an 2023) – total fonduri 1.158.495 lei;
• Școala Gimnazială nr. 1, comuna Bogdana (147.000 lei – fonduri an 2022, 207.900 lei – fonduri an 2023) – total fonduri 354.900 lei;
• Școala Gimnazială „Anastasie Panu”, municipiul Huși (898.800 lei – fonduri an 2022, 1.271.160 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 2.169.960 lei;
• Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman”, oraș Murgeni (452.550 lei – fonduri an 2022, 640.035 lei – fonduri an 2023) – total fonduri 1.092.585 lei;
• Colegiul Economic „Anghel Rugină”, municipiul Vaslui (852.600 lei – fonduri an 2022, 1.205.820 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 2.058.420 lei;
• Școala Gimnazială „Teodor Juncu”, comuna Băcești (670.950 lei – fonduri an 2022, 948.915 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 1.619.865 lei;
• Școala Gimnazială nr. 1 Cepești, comuna Bogdănița (194.250 lei – fonduri an 2022, 274.725 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 468.975 lei;
• Școala Gimnazială „Prof. Ioan Dănilă”, comuna Ghermănești (92.055 lei – fonduri an 2022, 474.810 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 566.865 lei;
• Școala Gimnazială nr. 1, comuna Văleni (100.320 lei – fonduri an 2022, 517.440 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 617.760 lei;
• Școala Gimnazială nr. 1, comuna Tăcuta (108.300 lei – fonduri an 2022, 558.600 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 666.900 lei;
• Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, municipiul Huși (234.840 lei – fonduri an 2022, 1.211.280 lei – fonduri an 2023) – fonduri totale 1.446.120 lei.
Suportul alimentar constă fie într-o masă caldă, preparată în regim propriu sau în regim catering, fie într-un pachet alimentar (sandwich și un fruct). Indiferent de variantă, niciunul dintre produse nu trebuie să se afle pe lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți. Așa cum a fost conceput Programul-pilot, de masa caldă sau de pachetul alimentar vor beneficia doar preșcolarii / elevii prezenți la activitățile didactice, iar suportul alimentar va fi acordat doar în perioada cursurilor școlare, nu și în vacanțe. Valoarea zilnică a pachetului alimentar a fost majorată de la 10 lei/beneficiar/zi, cât era anul trecut, la 15 lei/beneficiar/zi.
Ce vor mânca la școală copiii?
În ședința de Guvern din 31 august, Executivul a adoptat normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 105/2022. Potrivit acestora, pachetul alimentar va conține: produse de panificație (pâine feliată sau batoane/chifle) 80 g – maximum 50% din greutatea totală a pachetului; produse din carne și/sau brânzeturi/derivate din lapte 40 g – minimum 25% din greutatea totală a pachetului; legume (roșii, castraveți, salată sau alte produse similare) 40g – maximum 25 % din greutatea totală a pachetului. La acestea, se va adăuga un fruct. La rândul său, masa cald va fi preparată conform principiilor ce trebuie respectate în pregătirea mâncării pentru copii. Pentru copiii cu diabet, intoleranță la lactoză sau alte probleme de natură medicală, se va asigura regimul alimentar prescris de medicul specialist.
Pe lista preparatelor culinare ce urmează să fie gătite în regim propriu sau livrate în regim catering se regăsesc nu mai puțin de 25 de variante orientative ce includ sugestiile Institutului de Sănătate Publică:
1. Ciorbă de legume;
2. Supă de pui cu legume;
3. Ciorbă de văcuță cu legume;
4. Legume cu piept de pui la grătar;
5. Mâncare de mazăre cu piept de pui;
6. Pilaf cu legume și ficăței de pui;
7. Piure de morcov cu grătar de pui;
8. Piure de cartofi cu piept de curcan;
9. Mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor;
10. Ghiveci de legume cu pui;
11. Orez cu legume și pui la tavă;
12. Sufleu de broccoli cu brânză;
13. Cartofi gratinați cu piept de pui la grătar;
14. Tocană de legume cu orez brun;
15. Piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume;
16. Omletă cu legume (ardei, ciuperci, ceapă verde) și brânză telemea;
17. Sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor;
18. Dovlecel umplut cu brânză la cuptor;
19. Ciuperci la cuptor umplute cu brânză (pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani);
20. Macaroane cu brânză;
21. Cartofi franțuzești (la cuptor cu brânză și ou);
22. Quinoa cu legume;
23. Sandvici cu unt, cașcaval, șuncă și legume (roșii, castravete, salată);
24. Sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude (gogoșar, varză, morcov);
25. Un fruct întreg.










